Question

Vreau o compunere despre prietena cea mai buna îmi trebuie urgent dau coroana

Answer 1

  O prietena adevarat nu este acea persoana ideala si perfecta pe care noi toti ni-o imaginam.
  Prietena mea cea mai buna imi este ca o sora,cu ea fac cele mai trasnite lucruri.Ei ii pot increndita cele mai ascunse secrete.In ea pot avea incredere,uneori ne sfatuim referitor la teme,iar alteori mai vorbim de haine,jocuri ,muzica si dans.Cu ea am trecut prin multe obsacole,am fost prinse de ploaie de nenumarate ori,dar nu de putine am ramas racite.Iubim sa fim nebune in felul nostru.Mama mi-a zis mareu sa-mi aleg persoana de incredre cu grija,caci uneori oamneii sunt rai,si profita de tine.Dar cu sigurana prietena mea nu-i genul de persoana falsa.Ea ma iubeste ,si mereu ma critica corect,imi da sfaturi si eu o ascult.
   Ea e persoana pe care o vreau alaturi,cu ea am crescut si cu ea vreau sa merg alaturi atit timp cit viata nu ne va desparti.

Answer 2

Prietena mea cea mai bună este Amalia. La început, doar ne priveam,

constatând că dimineața aveam același drum spre școală, dar a urmat o

întâmplare deosebită, care a fost primul pas al apropierii noastre.

Într-o dimineață de primăvară, cerul era senin, ca o mătase nesfârșită 

muiată-n albastru toropitor, vântul adia un pic, iar vrăbiuțele se

întreceau în zbor, printre ramurile înverzite ale copacilor.  Eu mă îndreptam
 
spre școală, dar deodată a apărut un câine, nu foarte mare, care mă tot

lătra, încercând să se apropie de mine. Îmi venea să o iau la fugă, dar

gândeam că sigur mă poate prinde, pentru că el avea patru picioare și

alerga mai repede. Atunci am auzit-o pe Amalia strigând: "Oprește-te !" .

M-am oprit, deși nu eram sigură dacă mi se adresase mie sau câinelui.

Amalia se îndrepta calm către mine, iar el, câinele, brusc a ciulit urechile și 

apoi a tulit-o,  fără să privească nici o clipă-napoi. 

Amalia se apropiase și am zărit un obiect verde în mâna ei și parcă o mică

sclipire... Ea a zâmbit și mi-a spus: "Acesta e laserul meu !".

Am continuat drumul spre școală, timp în care am aflat că "laserul" era

un aparat cu vibrații, care punea câinii pe fugă. 

S-a întâmplat că,  în acea zi, ne-am întâlnit și la sfârșitul orelor, am mers

împreună spre casă, iar la despărțire, Amalia mi-a dăruit "laserul"
 
spunând: "Eu mai am unul acasă, de la fratele meu, din armată...".

De atunci am devenit prietene, dar prietene foarte bune !