vreau sa va spuuneti parera personala despre horoscop in 100 de cuvinte
Răspunsuri la întrebare
Iată cum aproape jumătate dintre români îşi pun nădejdea în horoscop, ca şi cum stelele de pe cer i-ar scoate din necaz, şi nu Dumnezeu cel Atotputernic! Ca şi cum în previziunile astrologice ar găsi cheia pentru a-şi recăpăta serviciul pierdut, a-şi plăti datoriile la bănci sau a-şi salva familia de la dezastru. Horoscopul apare ca o oază de speranţă şi binefacere. În el ne vedem aşa cum ne-am dori să fim: frumoşi, deştepţi, bogaţi şi iubiţi. De fapt, prin el ne hrănim patimile sufleteşti: slava deşartă, mândria, iubirea de arginţi etc. Cercetarea acestui oracol nu reprezintă decât o închinare la puterile întunericului şi un afront adus lui Dumnezeu. Căci cei ce-şi pun nădejdea în horoscop (sau în alte credinţe oculte, de tipul ghicitului în cărţi, chiromanţiei etc.) pornesc pe un drum ce duce, încet-încet, la pierderea sufletului. Pe fondul lipsei de credinţă (dublată de curiozitate, prostie sau naivitate), ajungem să trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar exista, vrem să fim independenţi, iar lucrurile să decurgă aşa cum ne dorim noi. Horoscopul ne dǎ falsa impresie cǎ putem deţine controlul deplin asupra propriei vieţi şi cǎ ne putem cunoaşte destinul. În realitate, ne îndreptăm spre o altă credinţă, şi anume superstiţia, care reprezintă închinare la Satana.
În Biblie, concepţia potrivit căreia viaţa omului este dependentă de conjunctura în care se află corpurile cereşti la un moment dat este considerată idolatrie: „Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter; ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii: sau focul, sau vântul sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică sau luminătorii cerului“ (Înţelepciunea lui Sirah 13:1-2).