vreau si eu o compunere fantastica , asemanatoare cu lostrita , varog mult , am nevoie urgent , p.s. : sa nu fie chiar scurta !
Răspunsuri la întrebare
In fiecare iarna se napustea peste satul din incheietura muntilor o
urgie albă care il ingropa in nămeți uriași. Pe o astfel de vreme a plecat
Ion sa il ducă pe tatăl său la medicul din vale. După ce il infofolise bine, il
aseză in sanie si pornira incet pe drumul pierzaniei, cum spunea mama lui.
Degeaba incercase biata de ea sa il intoarca din drum, se pare ca isi cauta
moartea, zice ea, si distrugerea ei.
Pornisera
dis de dimineata, cu gandul ca până după pranz sa ajunga in vale. Calul se
cutremura din cand in cand sub rafalele de vant si ciulea speriat urechile.
Zapada se impleticea in tesatura aruncata peste el, apoi se topea in mici
lacrimi care, in cadere, inghetau repede.
Lasaseră
de mult satul in urma si Ion mergea incet pe langa cal, doinindu-i un cantec
vechi, atat de vechi, incat se spunea ca a fost auzit de la muma pădurii, deși
nimeni nu mai știa cine fusese aceasta. Câteodată, insa, mai vorbeau oamenii pe langa
foc, in timpul iernilor, de frumoasa fată a ei care se pierduse în mijlocul
pustietății. Ziceau multi, batând in lemn, că se făcuse lupoaică.
Ah, lupii, isi aminti Ion si isi potrivi mai bine pușca pe umăr. Din depărtare se auzeau câteva schelălăituri purtate de viforniță încoace și încolo. Avea pică pe o lupoaică bătrână care îi atacase câtiva caini iar lui ii muscase mana si ii smulsese un deget. II stia ochii ageri care il urmareau, ii cunostea călcătura îndrăzneață care îl sfida cand el se urca in munti. Ii gasise urmele proaspete in jurul stânii dar nu o prinsese. Ochii aceia ii purta cu el de multe ori in ganduri si in somn – cand lupoaica se facea ca e o fata balaie cu cosite lungi si care râdea in soare, cu ia care zvacnea la fiecare pas. Ori eu, ori ea, gandi Ion infrigurat, apoi își puse capăt gândurilor. Pe cararea care isi domolise cursul, se strecura tiptil miros de fum. Era aproape de satul din vale. Inca o cotitura si va ajunge. Deodata simti ca ochii lupoaicei ii ardeau ceafa. Se intoarse si vru sa ocheasca si sa traga. Incremeni si se simti ca o cârpă. Nu putea. Batu calul pe spate care porni mai departe cu bătrânul. Ion se intoarse si porni nebun după lupoaică. Trecu o vale, trecu două, se asternu intunericul ca o tesatura fină in jurul lui dar nu vedea decat ochii ei care ardeau ca două focuri nebune sfredelindu-i inima.
Vifornita se opri si cazu un ger cu stele sticloase. Lângă un trunchi de brad prăbușit din vară, alte două stele, inghețate, iși pierdeau încet strălucirea. Dar Ion alerga de acum peste munți cu o balaie cu cosite lungi si cu o ie care zvacnea la fiecare pas.