Question

Vreau și eu povestirea de la Fata Moșului și Fata babei de Barbu Ștefănescu-Delavrancea!!
URGENT!!!!

Answer 1

    Copiii cutreierau voioşi via părăginită. Un şir, ţinându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhaţe "mama-gaia". Fetele începuseră "de-a ulciorul". – Cum dai ulciorul?

        – Cum îl vezi,

        cu ochii verzi,

        ş-o lingură de păsat,

        să nu zacă de vărsat.

        Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moş Doroftei judecă cel din urmă clondir şi-l stoarce, picătură cu picătură.

        – Aşa să se scurgă ochii fetelor după mine.

        – Ei, aş! ţi-ai trăit traiul, ţi-ai păpat mălaiul, zise una dintre femei. Mai bine ne-ai spune câte ceva, da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu.

        – Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe cellalt.

        Şi lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui.

        – Bulgăraş de aur, joacă pe piele de taur?

        – Soarele.

        – Nuia vâjâia, ocolii ţara cu ea?

        – Gândul.

        – Şervet vărgat, pe Dunăre aruncat?

        – Şarpele.

        – Minţi, moţato!

        – Curcubeul.

        – Ei, aşa, aşa mai merge.

        – Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie?

        – Scoica.

        – Hudurabaie-baie, bună de bătaie?

        – Toba.

        – Ce e mic, mititel, îşi îndreaptă Vodă hainele pentru el?

        – Puricele.

        – Eh! grăi moş Doroftei cam supărat, am să v-astup cloanţa la toate. Ghiciţi acuma, de vă taie capul, de nu, să-l tăiaţi voi pe el:

        Din pulpă născută,

        pe claie aruncată,

        de vultur răpită,

        de babă robită,

        la domnie-ajunsă,

        de ţigancă tunsă:

        călugăraş mă făcui.

        Ce să fie? Ce să fie? Toţi se uitau lung unii la alţii. Cei mai pricepuţi se codiră la răspuns. Vedeau ei că nu e glumă cu tata Doroftei. Tot bătrânii ştiu mai multe, nici vorbă. Câteva fete mari, necăjite de râsul lui Doroftei, cercară s-o brodească cum le-o trăsni prin cap.

        – Nu e nunta? întrebă una din ele.

        – Tu o să te călugăreşti după ce te-oi mărita, zise râzând Doroftei, şi-şi şterse faţa de sudoare.

        – Ba e curat "minciuna", zise alta.

        – Minţi tu, fără să vrei, c-aşa fac proastele. Tu n-o să te măriţi decât când te-oi lua eu.

        Aşa-i spuse ăsteia tata Doroftei, şi-o mângâie pe sub bărbie, că nu era tocmai o glumă dulce, mai ales pentru o fată mare, frumoasă, harnică şi cu zestre.

        – Ei, să vă desluşesc tot eu, că tot eu de nu v-oi desluşi. Şi nu e de mirare, urmă Doroftei, că pe când vă năşteaţi voi, eu însuram flăcăi, măritam fete, beam o butie, luam o casă în spinare, atingeam cerul cu deştul şi ţineam douăzeci ca voi la subţioară, treizeci în brâu şi-o sută în sân. Iacă, e un basm cu ghicitoare vorba mea şi, de vreţi, am să vi-l spun, dacă mi-o face poala căpătâi o fată frumoasă.

        – Mai e vorbă? Vrem, vrem!

        – Uite, vin’ la mine.

        – Ba la mine!

        – Ba la mine, că-ţi caut în cap!

        – Ba la mine, că-ţi aduc apă de la "Susana" să-ţi fac o turtă cât toate zilele.

        Aşa îl rugară fetele pe bătrân, întinzându-l toate de mânecă. Doroftei îşi plecă capul în poala Marichei şi începu să povestească.

        "Pe vremea când se înnodau iepurii de coadă şi iepuroaicele îşi spălau mustăţile în vârful stejarilor, în nu se ştie ce parte de loc, o babă şi-un unchiaş îmbătrâniseră fără să aibă copil.

        Bani aveau, bucate aveau, cirezi de boi şi herghelii sumedenie. Unde zgâriau pământul, scoteau galbenul, că nici nu mai ştiau ce să-şi mai facă capului de atâta avuţie.

        Într-o zi, baba trânti de la gură lingura cu zeamă şi aduse vorba aşa:

        – Da’ bine, bărbate, ce ne foloseşte nouă, unor bătrâni, atâta bogăţie? Mai bine am fi săraci lipiţi, fără petic de cămaşă în spinare. Barem atunci ne-am trudi pentru gură. Dar aşa, bogaţi, putrezi de bani, şi să n-avem noi un copil măcar care să ne zică "tată" şi "mamă" şi să ne închidă ochii când o fi să ne ducem?…

        – Lasă, femeie, grăi unchiaşul, nu te mai amărî, că o da Dumnezeu să dobândim şi noi unul… Cine ştie… Minunile de-aia sunt minuni…

        – Aida-de, dacă n-a dat Dumnezeu până acum, nu mai dă de-aci înainte. Mai bine ar fi s-o ştergi mâine din revărsatul zorilor la Sfânta Vineri, milostiva, că aşa am visat eu ăst-noapte.

        – Bine, mătuşă, bine, m-oi duce pân’ la sfârşitul pământului, numai s-avem şi noi un copilaş care să ne râdă şi să ne plângă în casă, că mă topesc şi eu ca şi tine de-atâta pustietate.

        A doua zi unchia