Vreau si eu rezumatul Imperiului Romano-German
Vreau c-am o pagina ,doua
Va rog frumos ........imi trebuie urgent
trebuie sa o predau astazi
Dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Imperiul romano-german (Sfantul Imperiu roman de natiune germanica) a fost succesorul Imperiului roman restaurat teoretic la 800 de Carol cel Mare, regele francilor. Avea sa fie proclamat in 962 d.Hr. de Otto cel Mare, care a pretins a fi organismul politic capabil sa reuneasca Europa Occidentala si sa o guverneze conform misiunii speciale pe care Dumnezeu i-a incredintat-o. Statul astfel constituit cuprindea regatul Germaniei (impartit in sase ducate: Saxonia, Bavaria, Franconia, Suabia, Lorena Inferioara si Lorena Superioara), Boemia (devenita regat in secolul al XII-lea), regatul Italiei si din 1031, regatul Burgundiei. Cum regatul Frantei nu a putut fi integrat, centrul de greutate a ramas in Germania, ceea ce si explica de ce istoricii l-au numit Sfantul Imperiu roman de natiune germanica.Desi imaparatii sai ar fi dorit reuniunea tuturor popoarelor Occidentului intr-o civilizatie crestina unica, Imperiul a ramas in mod esential o constructie politica germano-italiana. Conducatorul acestui stat a fost de la inceput lipsit de mijloacele necesare pentru a-si impune autoritatea: institutii specializate, un domeniu regal si sistemul de succesiune ereditar.
Perioada de apogeu a Imperiului romano-german s-a intins pe durata a trei secole (intre 962 -1250 d.Hr.), timp in care Ottonienii, Salienii si Staufenii, cele trei mari dinastii, s-au straduit sa-si sporeasca puterea in Germania si sa supuna Italia, ambele in cele din urma fara succes. Intemeietorul statului, Otto cel Mare, a reusit sa-si mareasca puterea in dauna principilor, sa controleze biserica si sa pastreze in familia sa coroana. Din pacate, urmasii sai, Otto al II-lea si mai cu seama Otto al III-lea (983-1002 d.Hr.), nepot al imparatului bizantin, au neglijat Germania, lasata prada anarhiei feudale, instalnadu-se, potrivit iluziilor lui imperiale, la Roma.
Cu incepere din 1024, conducerea statului a fost preluata de Franconieni sau Salieni, care, asemni predecesorilor, s-au dovedit capabili sa transmita coroana urmasilor, sa restaureze puterea imperiala si sa instituie „o era a progresului si a promisiunilor”. Cel mai important membru al dinastiei a fost Henric al IV-lea (1056-1106), care a acordat fidelilor sai cele mai inalte demnitati in stat si a constituit atat in Germania, cat si in Italia, un domeniu funciar care sa-i ofere resurse. Din pacate, reforma gregoriana, prin care papa incerca sa-si impuna autoritatea asupra imparatului, a deschis conflictul pentru investitura episcopilor intre cele doua puteri, in cursul caruia s-a ajuns la excomunicarea lui Henric al IV-lea.Conflictul a inregistrat in continuare binecunoscutul episod al drumului la Canossa, penitenta dovedindu-se pe termen scurt avantajoasa imparatului.
In cele din urma, constructia lui Otto I -preponderenta Imperiului romano-german atotputernic asupra Bisericii-a fost, totusi, distrusa.
Urmasul lui, Henric al V-lea (1106-1125) a continuat lupta cu Sfantul Scaun, dar a fost silit sa accepte Concordatul de la Worms (1122), care acorda papei investitura spirituala, iar imparatului doar pe cea temporala.