Vreau și eu un rezumat lung al cărții Biblioteca de Marin Sorescu. Dau coroană
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Titlul poeziei este un substantiv articulat,,Biblioteca”,cuvânt ce definește patria cuvintelor care au avut ceva de spus, uşa spre numeroase vieţi, şcoala vieţii,un templu al învățăturii.
Poezia debutează cu o exclamație ce subliniază certitudinea,mulțumirea poetului,eului liric,că predecesorii cărturari,scriitorii, au scris ,,aceste cărți”-simboluri ale Universului, ale tainei divine,care lasă înţeles conţinutul de către cel care o priveşte, semnifică puntea de legătură între generaţii,depozit al experienţei umane.Este împăcat că nu se va întoarce,,la capăt”, la început,când a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul,iar omul a căpătat puterea de a creea,de a-și ,,frământa mintea”-imaginația,fantezia.Este fascinat,colindând curios prin bibliotecă,de titluri,le citește și înțelege că sunt modalități prin care se poate evidenţia un text de celelalte, pentru a fi favorizat şi a-l atrage,sunt„denumiri”sugestive ,dacă nu exacte şi concrete, atunci şocante, incitante. Și astfel poetul își lămurește neastâmpărul,neliniștea dorinței de a crea.
Mărturisește frământarea,apăsarea unor,,lumi de gânduri”,simțite ,,ca o nebuloasă”-comparație din universul cosmic,al ideilor nelămurite care se vor așternute în tomuri .Își spune numai lui ca o maximă că în fiecare om trăiește viața,,celor dinaintea noastră”,că suntem urmașii luminilor și ai încercărilor,pe care le descoperim prin lecturile oferite de cărți și spuneri.
Printr-un discurs prietenesc se adresează ,,autorilor vechi și noi”,citindu-le numele și titlurile și, ironic, privește,, paginile de gardă” albe,nescrise de la începutul şi sfârşitul unei cărţi,locuri în care se ascund urmele și privirile,gândurile celor ce le-au frunzărit.Le mulțumește că au scris,,la timp”,în momentele de inspirație,că au dovedit plăcerea și hărnicia de a compune,iar repetiția adverbului,,deloc”sporește adresarea intimă,colegială.Este mulțumit că nu el va scrie,,totul”,întreaga bibliotecă,face haz cu recunoștință pentru strădania înaintașilor.
Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, prin stilul său ironic şi degajat.Poezia este scrisă in formă de vers alb,iar verbele sunt constatări. Lirismul subiectiv se manifestă prin pronumele și verbele la persoana I,,eu,mi,mă ,ne",adj.posesiv,,mea”; ,,să scriu", mă uit" și prin adresarea directă către înaintași, construită prin verbe la persoana a II-a: ,,ați făcut,ați scris,n-ați lăsat”. Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o simțire artistică specifică lui Marin Sorescu, a cărui interpretare implică reflectarea sensibilă a propriilor sentimente, prin funcția expresivă și estetică a cuvântului și sunetelor.Poet neomodernist, Marin Sorescu are priceperea exceptională de a ,,jongla cu formulele literare"ca într-o joacă, prin persiflarea vieții și a sentimentelor proprii. Ironia poetului este,mai ales, în finalul poeziei.
Structura poemului este simplă. Ea permite decuparea textului în propoziții și fraze,autorul nu recurge la un limbaj izbitor prin noutate, originalitate sau varietate, ci preferă un lexic ale cărui principale atribute sunt limpezimea și naturalețea. Numărul figurilor de stil este redus, dar sunt vii și sugestive.
Explicație: