Question

VREAU SI EU UN REZUMAT SCURT AL FRAGMENTULUI DE MAI JOS
98 PCTE

Mă consider bucureştean get-beget, nu numai fiindcă m-am născut la Bucureşti, dar şi fiindcă am dovezi
că strămoşii mei paterni, veniţi din munţii Pindului acum vreo 220 de ani, erau deja proprietari în Bucureşti în
1815. Asta-mi face aproape două veacuri. Iar dinspre mamă stau şi mai bine: am un document care atestă că
strămoşul mamei, marele vistier* Bunea Grădişteanu, avea case în Bucureşti în 1658. Făcând media, cred că
pot fi privit ca unul dintre cei mai vechi bucureşteni!
Atunci, să vă povestesc romanul meu de dragoste cu oraşul meu – de dragoste nefericită, bineînţeles.
M-am născut la Bucureşti la 31 august 1916, trei zile după intrarea României în război împotriva
Austro-Ungariei. În actele mele scrie 18 august, că eram încă sub stilul vechi, cu calendarul iulian; ţin minte
când s-a trecut la calendarul gregorian, aveam 6 ani – iar indicaţia asta greşită în toate actele mele mă supără:
mă îmbătrâneşte cu 13 zile. [...] La sfârşitul războiului – tata murise între timp, cum am spus – maică-mea nu s-a
întors îndată în ţară, ci a stat în seama bunicului până în vara anului 1920. Aşa se face că am descoperit deodată
Bucureştii la vârsta de patru ani abia împliniţi şi am amintiri din acel moment rămase extrem de vii în memoria
mea. [...] Nu erau ca astăzi zgomote de motoare. Nu. Era mai întâi ropotul cailor. Caii birjelor sau căruţelor,
trap-trap, trap-trap... apoi strigătele vânzătorilor ambulanţi – mai întâi olteanul cu cobiliţa*, care vindea
zarzavaturi, şi m-am întrebat multă vreme cum putea el să-şi câştige pâinea cu ce se găsea în cele două coşuri.
Femeile ieşeau din case, el, dintr-o smucitură, sălta cobiliţa de pe umăr şi punea coşurile la pământ. Şi femeile
se mai târguiau cu el! Venea apoi iaurgiul: „Iaurr... Iaurr... Lapte covăsituu...”. Şi ăl cu două bidoane mari de
tinichea la capetele cobiliţei: „Gaz-benzin... gaz-benzin...”. Gazul era, bineînţeles, „petrolul lampant”, căci mai
erau case unde nu pătrunsese electricitatea, iar benzina folosea gospodinelor în fel de fel de scopuri, de pildă
împotriva ploşniţelor şi păduchilor.
Dar era mai cu seamă florăreasa. Auzeam de departe strigarea ei melodioasă: „Hai la garoafe... lalele...
anatiitee”. [...] Şi chemarea se repeta, din ce în ce mai depărtată: „Hai la garoafe... lalele... anatiitee...”. Îmi mai
cântă şi azi în urechi, după atâţia zeci de ani...

Answer 1

Datorita faptului ca m-am născut la București dar și a dovezilor , în care se specifica ca străbunii mei au venit acum 220 în București si ca stramosul mamei ,marele Bunea Gradisteanu ,avea casa inca din 1658 ,pot sa mă consider get - beget bucureștean. M-am născut ,la trei zile după intrarea României în război, la 31 august 1916. La sfârșitul războiului, tata a murit iar mama rămăsese la bunicul meu, pana în 1920. Înainte nu era atâtea zgomote de mașini, doar tropaitul cailor se auzea , strigătele comercianților. Nu era curent în toate casele, așa că foloseau gaz lampant sau "Gaz benzina " cum se striga, sau îl mai foloseau pentru plosnite și păduchi. Cel mai mult îmi plăcea de vocea melodioasa a floraresei, care striga : " Hai la garoafe, lalele " .Încă le mai aud, cu toate că au trecut atâția ani.