Question

vreau si eu urgent o compunere cu titlul Universul magic al copilariei
de minim 15 randuri

Answer 1

Copilăria! Cel mai dulce zâmbet, cel mai tainic gând, cea mai dulce floare.
Fii un fluture zglobiu şi aşează-te pe prima floare a purităţii! Stai o clipă aşa, mai stai un ceas, mai stai o zi mai stai o viaţă! O viaţă aş vrea să fiu copil, aş vrea să trăiesc în acest ţinut fermecat. Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Peste câţiva ani, cuvântul acesta mirific ’’copilărie’’ îşi va închide porţile, dar, când l-oi rosti, o lacrimă îmi va arde obrazul. Anii trec, se duc, se duc, dar clipele copilăriei rămân pure ca mirul dintr-un sfânt altar, care te face să zâmbeşti, chiar dacă sufletul îţi plânge.
Când voi creşte şi voi deschide cartea copilăriei mele am să spun că este cea mai frumoasă carte citită din viaţa mea. Unii nu îşi permit, sau nu li se oferă o copilărie, pentru că, datorită greutăţilor zilnice, nu mai au posibilitatea să le mai ofere copiilor câteva clipe de fericire, de bucurie. Pentru unii copii, acest cuvânt este străin, nu pentru că nu îl cunosc, ci pentru că viaţa lor e grea, e dificilă, plină de probleme.
Sunt un copil inocent, care crede tot şi visează la multe. Copilăria pentru mine este cel mai frumos crin, iar odată ce înaintezi în viaţă petalele crinului se vor desprinde.
Tărâmul magic al copilăriei mele se concretizează în sătucul pierdut pe colinele blânde ale Stejarului, undeva prin judeţul Teleorman. Se rezumă prin jocul cu păpuşile, mersul la pădure în fiecare început de primăvară şi iarnă, pentru a admira frumuseţile începutului de anotimp. Copilăria mea se regăseşte în poala bunicului, care ne făurea fluiere din salcie, frumos meşteşugite şi încondeiate, spre a cânta dimineţile prin pădurea de pe malul apei, în nostalgica căutare a "împărăţiei tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte". Bunica era cea care, prin glasul ei duios îmi mângâia nopţile, îmi încânta copilăria cu poveştile pline de haz şi veselie, pline de minunăţiile zânelor, de glasul prinţilor şi prinţeselor, a vrăjitoarelor disperate de înavuţire.
Aşa este copilăria mea. Frumoasă, sinceră şi veselă. Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi părinţilor, am crescut într-o lume în care jocurile pe calculator nu existau, unde păpuşile erau viaţa şi sufletul nostru, unde jocul în nisip era principala noastră preocupare. Cum să fug mai repede în nisipul arzător de pe marginea malului apei, aşa mă întrebam de fiecare dată când veneam de la grădiniţă. Aşa este copilăria mea. Cu respect faţă de dascălii care mi-au pus pentru prima dată stiloul în mâna, fără a alerga cu rolele pe holurile şcolii, fără a avea telefon mobil în buzunarul de la jeanşi şi a mesteca fără ruşine gumă în faţa profesorilor. Cât aş vrea să mulţumesc acestor părinţi minunaţi, acestor dascăli fermecaţi, 
.