Vreau un rezumat la capitolul 1 Ucenicia lui Ionut Fratii Jderi
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
UCENICIA LUI IONUŢ
Capitolul I
Despre hramul sfintei mănăstiri Neamţu, la anul de la Hristos 1469 şi despre o istorisire a lui Nechifor Căliman, starostele vânătorilor domneşti
Suntem într‑o „luminată zi de mai a anului 1469”, la hramul mănăstirii Neamţu, când mulţimea de credincioşi află vestea sosirii lui Ştefan‑Vodă, ceea ce provoacă în rândul poporenilor reacţii paradoxale: „Dacă bate clopotul şi vine măria sa, cine ştie ce are să se întâmple! Au să se işte puhoaie, , are să se reverse apa Moldovei, are să pornească iar vreun război!”, socoteau ei.
Printre cei sosiţi la hram se află şi „un fecioraş de boier. Abia îi înfiera mustaţa. Purta contăş de postav albastru de Flandra, ciubote de marochin roş şi jungher la cingătoare. Avea cuşma plecată pe o sprânceană şi zâmbea primăverii.”: Ionuţ Jder. Era feciorul comisului Manole Păr‑Negru, căruia lumea îi spunea Jder, „făcut nu se ştie când şi cum, nu în casa lui ci, după feleşagul cucului, în cuib străin. După ce s‑a ridicat în vârsta asta, l‑a dus între ceilalţi feciori ai lui legiuiţi.”, mărturisind soţiei, jupâneasa Ilisafta, tot adevărul; „Altfel Jderul cel mititel, plăcând tuturora, îi place şi ei.” Nechifor Căliman, starostele vânătorilor de sub Cetate […] cunoscut om al lui Vodă. Fusese cunoscut slujitor şi al răposatului Bogdan‑Vodă. Era un moşneag uscat şi dârz, cu mustăţile răsucite din frânghii şi noduri.” căci, explică el celor care vor să afle cu ce pricină soseşte domnitorul, Ştefan‑Vodă îi fixase acolo soroc de judecată, în pricina unor pământuri care îi fuseseră luate pe nedrept de către vecini. Răpirea de pământuri se întâmplase după uciderea lui Bogdan‑Vodă, tatăl lui Ştefan – de către Petru Aron‑Vodă, în urma unei capcane pe care acesta o întinsese victimei sale –, pe când starostele Căliman îl însoţise în exil pe tânărul Ştefan.
Întârzierea de până atunci a rostirii verdictului în pricina pământurilor sale se datorase, motivează starostele, repetând cuvintele domnitorului, „războiului” pe care acesta îl pornise, necesităţii de a‑l câştiga: „– Războiul meu, staroste Căliman, a grăit iar Vodă zâmbind cătră mine şi privindu‑mă aprig, să ştii că îl am cu această ţară fără rânduială. În ţara asta a Moldovei, staroste Căliman, umblă neorânduielile ca vânturile. Am găsit în ţara asta, staroste Căliman, şi mulţi stăpâni. Nu trebuie să fie decât unul. Aşa că eu bat război cu acei stăpâni care ţi‑au răpit ocina ta.”.
La întoarcerea din pribegie, Căliman găsise acasă şi „spor un prunc străin”, pe lângă pământurile împuţinate: era copil din flori, explică starostele ascultătorilor săi, fiul unei surori a soţiei lui, o mamă stinsă din viaţă la puţină vreme după naştere, şi a comisului Manole Păr‑Negru. Copilul, Ionuţ Jder, a fost crescut în casa starostele Căliman până când s‑a făcut flăcău, apoi dus tatălui.
Explicație: