2. Descrieți cum se desfăşura o zi din viața unui
student.va roggg cât mai repede!!!
Răspunsuri la întrebare
Majoritatea copiilor nu au avut privilegiul de a trăi stilul de viaţă liniştit şi fericit al multor copii din zilele noastre. Din cauza perioadei în care alimentaţia era precară, iar bolile domneau mai peste tot, durata de viaţă se reducea mult, majoritatea copiilor neatingând nici măcar perioada adoloscenţei. Mulţi dintre copii nu cunoşteau joaca, pentru că li se impunea să lucreze pentru a-şi ajuta familiile.
Copiii Evului Mediu erau consideraţi inutili. Copilăria nu era idealizată aşa cum este ea astăzi. Copiii, şi în special cei foarte tineri, nu doar că erau rareori auziţi, dar nu erau nici văzuţi. Pe atunci, copilăria nu era acel paradis după care toţi tânjesc când sunt adulţi. Despre joaca copiilor s-a scris foarte puţin, iar despre educaţie încă şi mai puţin. Iar în ambele cazuri, când vine vorba de informaţiile din surse, băieţii ies în evidenţă, vorbindu-se prea puţin de fete. Probabil că mamele îşi învăţau fetele un set de rugăciuni încă din copilărie, iar în familiile cu o situaţie socială şi materială mai bună le învăţau şi să citească. Deşi fetele erau măritate foarte devreme, existau cazuri în care acestea rămâneau în propria familie pentru mai mulţi ani. În zonele rurale, nu era ceva neobişnuit ca fetele să rămână cu părinţii, mai ales când mamele rămăseseră văduve. În acest caz, fetele adolescente deveneau un element esenţial în capacitatea de muncă şi supravieţuire a familiei. În schimb, în societăţile urbane puţine fete rămâneau acasă şi, dacă nu se căsătoreau, erau trimise să muncească la o altă familie.
Băieţii erau consideraţi apţi să intre în rândul bărbaţilor la 14 ani, ceea ce reprezenta vârsta majoratului şi pentru un rege. Până la Renaştere şcoala nu era necunoscută, dar era rezervată viitorilor clerici, celor care trebuiau să cunoască limba latină, aceasta fiind limba oficială a Bisericii. După reformă, în societăţile protestante, copilul asista la rugăciunea colectivă a familiei, în fiecare zi. I se spunea că, minţind, furând sau neascultându-şi părinţii, a păcătuit. În secolele XVII - XVIII, idealul era de a pregăti pe cineva care să fie folositor mai întâi Bisericii şi apoi statului. Latina nu era numai limba culturii clasice, era mai ales limba Bisericii catolice.
Multe fetiţe erau abandonate la naştere deoarece erau o povară pentru părinţii lor. Copiii erau lăsaţi nesupravegheaţi pentru multe ore în şir. Până la vârsta de cinci ani, copilul era tratat mai degrabă cu indiferenţă deoarece rata crescută a mortalităţii infantile făcuse ca părinţii să se obişnuiască să nu se implice emoţional prea mult. Copiii erau deseori bătuţi. Începând cu vârsta de şapte ani, copiii puteau fi trimişi să muncească. De multe ori se întâmpla ca fetiţele care munceau să fie tratate prost sau abuzate de stăpânul casei în care munceau. La 12 ani, fata era deja la vârsta măritişului. Căsătoria era o simplă tranzacţie, fata fiind trimisă în casa soţului după un schimb financiar. Fetele treceau de la ceea ce era de obicei o copilărie lipsită de afecţiune şi de joacă la rolul de soţie şi mamă deşi nu ajunsese încă nici la adolescenţă.