Question

6. Identifică timpurile verbale folosite in poezie şi, cu ajutorul lor, delimitează secvențele poetice şi cele
două planuri in care se situează vocea feminină şi cea masculina.
a. timpurile verbale din secvenţele in care se desfăşoară discursul fetei/indrăgostitel:
- planul:
b. timpurile verbale din secvenţele in care se desfăşoară discursul bărbatului/ indragostitului:
- planul:

Answer 1

Răspuns:

a. timpurile verbale din secvențele în care se desfășoară discursul îndrăgostitei sunt prezentul și viitorul popular.

planul: cosmic (luna) și terestru (,,codrul cu verdeață"), interior (,,Cui ce-i pasă că-mi ești drag?")

b. timpurile verbale din secvențele în care se desfășoară discursul îndrăgostitului sunt imperfectul și perfectul compus.

planul: cosmic/exterior (,,în lună"), sufletesc/interior ( ,,Totuși este trist în lume!"/Și te-ai dus, dulce minune Ș-a murit iubirea noastră")

    Prima secvenţă poetică înfăţişează monologul fetei ce începe cu reproşul realizat prin adverbul "iar", plasat la începutul poeziei. Tonul adresării este familiar, marcat prin cele două apelative "sufletul vieţii mele" şi "iubite", dispuse simetric la începutul şi la sfârşitul primei intervenţii a fetei, exprimând iubirea sinceră. Universul spiritual în care geniul este izolat este redat de enumeraţia eternităţii "în stele/ Şi în nori şi-n ceruri nalte". Aspiraţia spre absolut este sugerată de metafora "râuri în soare/Grămădeşti-n a ta gândire". Sfera cunoaşterii guvernate de timpul infinit este subliniat prin intermediul unor metafore cu valoare de simbol "întunecata mare"- misterul genezei, "câmpiile asire"-universul cultural şi "Piramidele-nvechite" - universul de creaţie umană. Avertismentul final "Nu căta în depărtare/Fericirea ta, iubite!" cuprinde posibilitatea împlinirii umane în planul terestru, însă doar prin iubire.

    A doua secvenţă întruchipează meditaţia bărbatului asupra spuselor iubitei.Superioritatea principiului masculin este surprinsă prin epitetul folosit pentru a o caracteriza pe fată "mititica". În ciuda faptului că admite adevărul menţionat de aceasta, se detaşează cu ironie "Ah! Ea spuse adevărul,/ Eu am râs, n-am zis nimica".

    Monologul fetei din a treia secvenţă continuă cu o chemare la împlinirea iubirii în lumea terestră- "Hai în codrul cu verdeaţă". Cadrul natural se realizează prin motive romantice, natura fiind un spaţiu nealterat de prezenţa umană :"Stânca stă să se prăvale/ În prăpastia măreaţă". Imaginile vizuale sunt asociate cu cele auditive în cadrul sinesteziei "Und-izvoare plâng în vale".Căldura zilei de vară se află în rezonanţă cu pasiunea chemării, cu iubirea împărtăşită:"şi de-a soarelui căldură/Voi fi roşie ca mărul,/Mi-oi desface de-aur părul/Să-ţi astup cu dânsul gura". Fata conturează în acest fel povestea de iubire drept o cale mai simplă de atingere a fericirii. Portretul ei întruchipează idealul de frumuseţe eminesciană, caracteristicile sale fiind reliefate prin intermediul epitetelor cromatice: "de-aur părul", "roşie ca mărul".Timpurile verbale de viitor popular ("vom şede", "mi-i spune", "oi desface") amplasează povestea de dragoste într-un spaţiu rustic şi sugerează optimismul privind posibila împlinire a iubirii absolute într-un viitor imaginar.

    Ultima secvenţă continuă meditaţia bărbatului, acesta proiectând iubirea trecută în planul amintirii- "Şi te-ai dus, dulce minune,/Şi-a murit iubirea noastră". Dacă în penultima strofă despărţirea îndrăgostiţilor pare temporară, în ultima strofă, separată la nivel formal printr-un şir de puncte de suspensie de restul poeziei, verbele la timpul trecut "te-ai dus", "a murit" susţin sfârşitul visului de iubire. Exclamaţiile retorice "Ce frumoasă, ce nebună" exprimă regretul, nostalgia, coştientizarea târzie a iubirii pierdute. Contrastul dintre vis si realitate, dintre cele două lumi care se întâlnesc pentru un moment în sentimentul înălţător, este sugerat de repetiţia "Floare-albastră! floare-albastră!" şi de versul final, filozofic "Totuşi este trist în lume!".

nu sunt prea sigură, sper că e ok! spor! -.