6. Te invit la o nouă provocarel Imaginează-ți și scrie mai jos continuarea textului.
Răspunsuri la întrebare
La o asemenea durere de cap și o incapacitate de a putea vedea literele pe carte, mă ridic ușor de pe scaun și imi incep acțiunea de a-mi desfășura mâna din pânză. Ceilalți colegi sunt în euforia scrisului, de parcă ei ar fi fost trăit în familii de poeți, autori și beletriști. Domnul Daniels mă privește atent, iar mușchii feței lui rămân relaxați de parcă ar fi urmărit un film pe Netfix, iar eu eram protagonista de care se îndrăgostește foarte multe personaje. Privește fiecare gest de-al, eu termin și mă așez înapoi în bancă. Domnul Daniels se aproprie de mine și îmi spune murmurând și rar:
- Ei, nu-ți mai place .... să citești?
Pe un ton ridicat și agitat spun:
- Sigur că da însă......
Efectiv nu știam ce să spun, iar colegii care au revenit cu mințile în sala de curs din pricina glasului meu au început să râdă. Ei au râs, cam mult mi s-a părut. Eu m-am bosumflat am lăsat capul jos, capul încă mă durea, ochii încă mă usturau. Simțeam un dezgust amar că am ales să mă prefac că nu pot scrie deoarece acum mă confruntam cu o problemă adevărată și foarte dificilă. Creierul, sistemul meu de comandă, avea probleme in transformarea luminii care ajungea pe retina ochilor în informații.
Domnul Daniels oprește momentul de veselie al clasei și se adresează tuturor:
- Poveștile pot fi înfățișate și în multe moduri, nu doar în scris. Voi, aici, scrieți deoarece nu aveți deocamdată abilitățile necesare de a le exprima cursiv. În scris ai voie să iei pauză, să revii asupra firului narațiunii. Astăzi cineva dintre voi a descoperit o altă metodă de exprimare a poveștii pe care a aplicat-o. Pentru asta merită un premiu și o notă maximă.
În sală se naște un moment de haos și joc de replici din dorința firescă a omului de a cunoaște cine este cel apreciat și lăudat. Au început să se propună nume, însă domnul Daniels exprima negațiile prin intermediul feței.
- Dragi mei, nu ați ghicit până acum. Este vorba de colega voastră care acum câteva minute ne-a spus că nu poate scrie că a lovit-o pisica Cotlet de Porc.
- Nu se poate domn profesor, fac contestație! A replicat nervoasă cea mai silitoare colegă din clasă, care avea la activ foarte multe povești scrise și foarte apreciate în școala noastră, dar și în online nu doar de copii ci și de părinți.
Domnul Daniels îi dă replica:
- Recunosc, ai foarte mare dreptate! Te încurajez să faci contestație. Însă vezi tu, în viață este nevoie să gândești mai larg și să împrumuți concepte și idei pe care să le aplici în domeniul tău. Astăzi acest pas către cunoaștere l-a făcut colega voastră care a fost accidentată de pisică. A gândit povestea și a avut atât de mare încredere în ea, încât a fost capabilă să o redea personal. Aceasta este o poveste vizuală. A fost creată în mintea colegei voastre, iar apoi a fost expusă acum și aici.
-Povestea vizuală există deja în film. Noi de ce mai citim și scriem povești? a întrebat cea mai silitoare colegă.
- Pentru a putea crea noi povești pentru film, răspunde domnul Daniels.
În acel moment m-am simțit extrem de fericită, bucuroasă și apreciată încât am căpătat o încredere în mine foarte mare, acum nu mai aveam nici o durere, nici o scuză, nici o problemă și nimeni care să mă împiedice. Aveam o dorință arzătoare, aceea de a scrie povestea pe care am expus-o prin fapte, un scop bine definit, acela de a scrie scenarii pentru filme / seriale și perseverența, adică obiceiul de a mă concentra pe temele și taskurile pe care le aveam de făcut.
Până la finalul orei am scris de mână foarte frumos această poveste pe câteva foi pe care le-am capsat și le-am dăruit colegei silitoare dorindu-mi ca acel conținut din poveste să o ajute în viitor. I-am mai spus că eu deja îmi știu drumul în viață.
Seara când am ajuns acasă am rescris povestea pe computer și am salvat-o într-un cont cloud.
Acum după 15 ani, am deschis această filă uitată într-un colț de cont și salvată sub o extensie care nu se mai utlizează astăzi. Soțul meu, care este programator, a știut pe cine să întrebe și a reușit să-mi deschidă fișierul în care se afla povestea.
Recitind, mi-am dat seama că ceea ce mi s-a revelat atunci: dorința, scopul și perseverența, mi-au rămas mereu vii în minte.
Astfel acum am o carieră foarte împlinită și de succes. Am dat foarte multe interviuri în țară și în străinătate. M-au întrebat care e rețeta succesului, cum de am reușit. Le-am răspuns prea specializat și de fiecare dată puțin diferit deoarece la fiecare reușită globală era un alt element care mă ridica în frunte.
Acum eu sunt scenaristă. Scriu scenarii în limba maternă, dar și în engleză. Când scriu în engleză, filmul care se produce are un succes colosal și mă bucur că pot ajunge la atâția oameni.
Am scris, singură și în colaborare cu alti scenariști foarte multe scenarii de filme și seriale. 70% au fost refuzate, însă acele 30% care au fost acceptate mă fac să continui cu și mai mult avânt și spor.