a șaptea povestire pe scurt a povesti Crăiasa Zăpezii
Răspunsuri la întrebare
A şaptea povestire este ultima din poveste. Are subtitlul „În care e vorba de palatul Crăiesei Zăpezii şi despre ce s-a întâmplat acolo”.
Palatul de gheață, cu cele peste o sută de încăperi, formate de zăpezi și de vânturi, este rece, înghețat, trist și gol. În sala cea mare, Karl se joacă cu cioburi de gheață, sub privirile Crăiesei Zăpezii. Vrăjit de aceasta, cu inima înghețată, nu simte frigul, deși e înnegrit de ger. Karl încearcă să formeze din cioburi cuvântul „veșnicie”, dar nu reușește. Dcă ar reuși, Crăiasa i-a promis că îi va dărui lumea întreagă și patine noi.
Crăiasa îl anunță că pleacă spre țările calde, să lase pe acolo puțină zăpadă. Karl rămâne singur și se joacă în continuare, absent la ce se întâmplă în jurul lui.
Gretchen ajunge la palat și la Karl, care nu o observă. De bucuriefata plânge și lacrimile ei ajung la inima lui Karl, care se dezgheață. Karl o recunoaște pe Gretchen, își amintește de trandafiri și de bunica și pleacă amândoi spre casă.
Ajung la reni, primesc lapte, apoi la Laponă, care le reparase sania și le făcuse haine noi. Merg mai departe și o întâlnesc pe fetița de tâlhar, care plecase să colinde lumea și care le dă vești despre prinț, prințeșă și cioroi.
În final ajung la orașul lor, își regăsesc căsuța neschimbată și pe bunica și tufa de trandafiri înflorită. Karl și Gretchen nu mai sunt copii, ci oameni mari, dar au rămas copii în suflet.