Question

Alcatuieste o compunere de 25-30 de randuri ,pornind de la citatul,,Viata ma invatase ca pe drumuri scumpe se tace ''
-propunerea unui titlu sugestiv
-evidentierea propriilor sentimente ,ca expresii al subiectivitatii
-utilizarea a cel putin 2moduri de expunere
-folosirea a cel putin 3 figuri de stil

Answer 1

Tacerea, ca si raspuns afirmativ

Si tacerea e un raspuns, dar ce raspuns ? Auzim asta zilnic in jurul noostru, fara a stii cineva ce inteles are. In unele momente, trebuie sa lasam tacerea sa vorbeasca pentru noi, sa lasam linistea sa patrunda in cele mai misterioase hotare, sa explice cele mai grele fraze sau situatii. Sa   lasam ochii si vibratiile inimii sa transmita ceea ce noi dorim sa spunem, sau ceea ce ne-am dori sa spunem, dar emotia momentului nu ne lasa. Vorba multa, saracia omului. Pentru a ajunge undeva sus, trebuie sa lasam cuvintele sa se impleteasca astfel incat sa formeze cele mai lungi discursuri. Insa, odata ajunsi sus, trebuie sa lasam tacerea sa vorbeasca pentru noi in momente cruciale pentru viata noastra. Nimeni nu-si doreste sa transmita ceea ce nu doreste din cauza a o duzina de cuvinte ordonate gresit.  Sa fim coerenti, chiar daca viata nu ne-a adus pe cele mai inalte culmi, insa sa nu ne oprim aici. Sa ne pastram stima de sine, spunand cuvinte putine, in multe situatii.

"Cine tace, trăieşte! " - Anonim

Asta e tot ce am putut scoate de la mine, sper sa te ajute macar putin, mai adauga de la tine printre randuri

Answer 2

viata ma învățase ca pe drumuri scumpe se trece si numai atunci am realizat ceea ce am facut. Trebuia să mă întorc. Nu puteam sa imi las familia asa. După un an plin de tristețe și suferința am realizat ca nu mai pot trăi asa. Poate ca sotia mea e in comă dar asta nu inseamna ca trebuie sa fug ca un las. Totusi a trecut un an. Nu stiu daca ma mai vrea inapoi.Am doi copii cu ea. Chiar imi e dor de Ana si Ben. Imi împachetez lucrurile si plec. Sunt foarte departe,cam 400 si ceva de km.Trebuie să merg din Sibiu inapoi in orașul meu mult iubit,unde toate visele mele au fost distruse cu aparita comei soției mele, in Bucuresti. Tin minte si acum aglomerația din acel oraș. Peste tot vedeam numai oameni falși cu măști, care sa le ascunde sentimentele. Păreau că zâmbesc cand eu doar se ascund,ei vrând să fie acceptați de restul. Mi a luat ceva sa ajung pana in orașul în care am copilărit. a fost plin de dificultati ,dar am reusit. ma duc la casa mea,casa noastră,casa unde locuiam eu alături de familia mea. o casa onestă și frumoasa. Cand am ajuns am observat ca era ceva diferit. M am uitat mai atent. Casa...Casa familiei mele nu mai era,era doar o paragină plină cu gunoi si cu geamurile sparte. Întreb un bătrânel de pe strada plin de agonie si furie. Il intreb unde e casa mea,unde e familia mea,unde e sotia cu copii mei mult iubiți. El imi raspunde sfîșiat de sentimentele mele luternice,ca ei nu mai sunt,ca ei s au dus de mult cand a fost cutremurul ,ca un bloc s a prăbușit peste ei ,ca sotia mea nu s a putut ridica si a murit de la impact si cum copii mei au reușit să fugă dar au murit de foamete la casa de copii. Nu am mai rezistat. După atâta timp sa aflu ca eu au murit ai eu nu i am putut salva.Acum traiesc singur. În fosta mea casa. in paragina de mult uiatata . Mie dor de ei si acum