Question

Alcatuiti o compubere cu titlul ,,Codrul e frate cu romanul" de 15-20 de randuri.

Answer 1

Este codrul frate cu românul?

Istoria ne spune că da! şi noi credem acest lucru cu tărie, întrucât exemplele trăite sau văzute doar confirmă afirmaţia. Căci de prea multe ori i-am cerut adăpost (şi l-am primit), de prea multe ori i-am cerut hrană (şi ni s-a dat), de prea multe ori i-am cerut farmecul să ne încânte (şi ne-a făcut fericiţi) etc. încât să nu vedem în pădure vântul care menţine aprinsă flacăra vieţii. Acest comportament impecabil în relaţia cu noi se dovedeşte a fi unul (indubitabil) de frate al nostru mai mare, mai grijuliu şi mai inteligent decât noi, cei care ne dovedim a fi mici sub toate slăbiciunile existenţiale care se cunosc. În ciuda grandorii pe care o afişăm spectaculos ori de câte ori avem ocazia şi ori de câte ori ni se oferă rolul principal în cadrul unei partituri, noi rămânem cu nimicnicia în suflet, ca un handicap, de care nu reuşim să ne debarasăm.
În desele şi repetatele încercări care ne trec pe dinainte (în ultimul timp acestea tind să semene tot mai mult cu cataclismele), speranţa de scăpare şi de salvare vine tot din interiorul ecosistemului forestier. Pentru că nimeni şi nimic nu poate mai bine decât pădurea să se transforme în barieră în calea apelor sau a vântului, în umbrelă atunci când Soarele, supărat pe noi, arde prea tare atmosfera şi întreaga materie care îi stă în cale sau în filtru viu atunci când poluarea tinde să ne sufoce. Asemenea servicii reale nu le face nimeni mai bine, decât un frate pentru un alt frate. Chiar în condiţiile în care cel mare, care dă, nu primeşte mai nimic înapoi.
În formă structurală completă pădurea este în măsură să ne asigure protecţie maximă, deoarece are capacitatea de a media şi de a negocia pentru noi valori optime ale tuturor elementelor naturale. Climaxul, în cazul nostru, înseamnă realizarea şi însuşirea unui climat sau a unei ambianţe care să ne satisfacă din toate punctele de vedere, care sunt preferenţiale organismului. Dar mai înseamnă şi siguranţa că valorile optime ale acestor elemente pot fi menţinute o perioadă lungă de timp, iar eventualele excese, care se produc aleatoriu, să fie de intensitate mai scăzută, de mai scurtă durată şi cât se poate de rare.
Excesele (îndeosebi cele climatice) şi climaxul ecologic se aseamănă în mare măsură cu răul şi binele din noi, mai ales atunci când privim planeta ca pe o fiinţă vie. Binele şi răul există în noi în proporţii egale. Manifestarea uneia din cele două stări este un atribut exclusiv al nostru şi depinde în primul rând de capacitatea pe care o avem de a le recunoaşte şi de voinţa de a pune în lumină pe una sau pe cealaltă. Atunci când sufletul este curat, privirea senină şi când inima se scaldă în lumină, cunoaşterea adevărului devine o prioritate şi se realizează cu uşurinţă. Cunoscându-l, dezbrăcăm mai uşor răul de îmbrăcămintea lui aparent frumoasă şi reuşim să-i anticipăm consecinţele. În acest fel suntem, practic, pe tărâmul echilibrului, care se concretizează în drumul care duce la ţinta corectă. În caz contrar, zi de zi viaţa ne va deveni tot mai agitată şi nesiguranţa ne va coordona înspre zone străine, în care ne vom pierde iremediabil în rătăcirile specifice acestor trăiri.
Într-un fel, lucrurile se petrec similar şi atunci când ne raportăm la planeta întreagă. Şi de această dată binele rezultă şi îl putem vedea reprezentat de existenţa şi în sănătatea pădurilor, iar răul de lipsa acestora. Având codrii aproape şi în cantităţi suficient de mari, viaţa întreagă se va regăsi în optimul care ne ajută să ne descoperim şi să ne menţinem buna dispoziţie. Distrugându-i, cunoaşterea noastră despre adevăr va fi umbrită de falsurile care nu ni se potrivesc şi pe care suntem tentaţi să le luăm ca modele. Astfel, răul se va manifesta din ce în ce mai pregnant, întrucât singura fiinţă vie în stare să comande forţelor care le aprinde nu va mai putea să o facă. Practic, nobila sa calitate de frate cu românul şi cu omul în general se va altera şi se va şterge.
Aşa cum se prezintă pădurile ţării la ora actuală, răspunsul ferm pe care l-am dat la întrebarea este codrul frate cu românul?, începe să pălească. Nu pentru că pădurile noastre nu ar mai avea dorinţa să ne asigure protecţia frăţească, de care am beneficiat secole la rând, ci pentru că, bolnave fiind, nu mai au capacitatea să o facă. Suferinţa pe care le-am pricinuit-o (rău este că încă nu am învăţat cât este destul şi când ar trebui să ne oprim), este atât de mare, încât arsura rănilor lor se întoarce asupra noastră ca un blestem, de a cărui dezlegare nu vom putea scăpa decât atunci când judecata noastră va cere Creatorului scânteia în lumina căreia să descopere adevărul. Aşa vom putea conştientiza din nou că pădurea ne va ţine în viaţă doar atâta timp cât ea însăşi se identifică într-o fiinţă vie şi că doar în această postură codrul va deveni din nou fratele nostru mai mare, în măsură să ne protejeze de toate relele care s-ar putea abate asupra noastră.