Question

alcatuiti o compunere cu titlul lacrima cerului.
ps. sa fie lunga si sa aiba acea parte artistica adica sa fie facuta frumos (literar)
pls.cat de repede dau coroana

Answer 1

Lacrima cerului

A existat cândva pe un pământ neștiut un tărâm sec ca sufletul omului lipsit de iubire,în care nu trăia nicio ființă vie ce să-i încânte inima cu existența ei.Singurul care îi cutreiera câteodată văile era vântul,cântărețul văzduhului,ce îngâna o doină de jale de fiecare dată când îi vedea goliciunea nemărginită.Cântecul melancolic îl făcea pe tărâm să sufere și mai mult de singurătatea de care fusese îmbrățișat atâția ani.A vrut să plângă săracul deșert,ca să-și umple cărările cu râuri pure,dar era atât de uscat că amărăciunea din inima ei a rămas tare ca o stană de piatră și îi apăsa fără milă pieptul nisipos.Neștiind să plângă,a început să-și clatine corpul imens provocând un cutremur ce înghitea pietre fără oprire.După ce cutremurul a luat sfârșit,tărâmul sec a tăcut pentru aproape un secol,rămânând cu ochii săgetați spre cerul albastru,mângâiat de cei mai moi norișori.

Într-o zi,când s-a săturat să își ascundă mâhnirea,deșertul a încercat să nască lacrimi,dar,ca la orice demers,a reușit doar să pornească un cutremur imens.Cu inima sfâșiată de dorul solitudinii,a început un monolog apăsător:
"De ce nu am putut să mă nasc un pământ roditor,ca să crească din mine verdeață?De ce nu pot fi o pădure deasă,să îi ofer adăpost viețuitoarelor mici ce mi-ar încânta cu cântecul lor.Se pare că soarta m-a păcălit,când mi-a șoptit în ureche că voi fi tatăl unei generații mari de creaturi ingenioase.De ce,soartă,de ce?Timp de secole am purtat în mine floarea speranței,ce nu s-a ofilit în ciuda lipsei de umezeală.Era o floare rară,sădită de spiritele lumii.Strălucea de parcă ar fi fost ruptă din soare.Acum,după clipe infinite,i-am văzut petalele muribunde de ciumă gălbuie.Abia mai are viață în ea,iar eu nu am apă ca să o țin departe de pragul morții.Mi se rupe inima în două când o văd ruginită de secolele ce-au trecut.Măcar de-ar exista cineva care să lăcrimeze pe petalele ei sfinte,ca să aibă șanse de supraviețuire!"

Când deșertul a rostit ultima frază,cerul,deșteptat parcă din vis,își deschise ochii de safir și îi spuse:
"Îți aud cuvintele,pământ sec!Le spui cu atâta amărăciune,că le aud chiar și stele care stau adormite în poala mea.Ele au vrut să plângă pentru tine,dar în loc de apă le-a ieșit praf fermecat din ochii sclipitori.Nu le stă în putință nici lor să aducă viața pe văile tale stinghere.Pot doar să se roage pentru tine la marile spirite,creatoarele tuturor pământurilor.Știi,spiritele le oferă darul vieții tuturor tărâmurilor,doar că primele semne ale existenței se ivesc pe lume când vor ele.Uneori poate dura chiar secole până semințele traiului sunt sădite."

"Cerule,eu le aștept venirea de când mă știu și sufăr în fiecare dimineață când mă trezesc de unul singur,scufundat într-o liniște chiunitoare.Iar când vântul mă vizitează și cântă despre povara mea,simt că mă crap în două de durerea ce se înfige în mine.Bucură-te,cerul meu,că ai miei pufoși lângă tine,care să te învioreze când vrei să fulgerezi de patimă.Bucură-te de soarta pe care ți-a oferit-o marele spirit al infinitului."

Auzind aceste cuvinte,cerul măreț s-a întunecat de tristețe și a început să jelească deșertul solitar cu lacrimi fierbinți.Ploaia de foc cădea viguros pe pământ,purificându-l de întuneric.Deșertul singuratic își simțea întregul corp renăscut din focul pur,aducător de prosperitate.Fața lui ridată devenise netedă ca a unui copil tânăr,iar ochii lui erau mai aprinși ca niciodată.Deodată,niște plante fragile ieșiră din solul protector și absorbiră întâile raze solare.Dintr-o lacrimă de foc se născu un copac de poveste,cu fructe rotunde asemenea perlelor.Verdele frunzelor strălucea în lumina soarelui ca smaraldul.Deșertul simțea că singurătatea i-a dat drumul în sfârșit și venera spiritele lumii cu imnul lui.Dorința i s-a împlinit:A devenit tată.Era un paradis de o frumusețe neînchipuită,unde s-a trezit o pereche de oameni,strămoșii noștri ce urmau să guste poamele coapte ale copacului mitic.