Am de scris rapid o fabula,orice !!
Dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Corbul şi vulpea
de La Fontaine
Jupân corbul câştigase
Din negoţul ce-apucase
Un bun chilipir de caş,
Şi cu dânsu-n cioc se duse
P-un copac, unde se puse
Ca un om l-al său sălaş.
Vulpea, ca o jupâneasă,
O cam şterge de p-acasă,
Şi ieşise la primblare;
Iar bunul miros ce are
D-ici, de colo o-ndreptă
Sub copac, şi-n sus cătă:
„Jupâne corb, plecăciune!
O, Doamne, ce frumuseţe!
Ce pasăre, ce minune,
Ce drag de pene măreţe!
Dar n-are glas; ce păcat!”
Corbul, îngâmfat în sine,
Nicidecum nu-i veni bine
Ca vulpea să-l socotească
De mut sau să mi-l vorbească
Că e prost l-al său cântat.
Lungi gâtul, căscă ciocul
Şi-ncepu a croncăi.
Caşul căzând, vulpea-aci,
Cântăreţul păţi jocul.
„Jupân corb, precum se vede,
Minte numai îţi lipseşte;
Şi fă bine de mă crede
Şi-nvaţă, te foloseşte:
Că de mult, foarte de mult,
Din punga celor ce-ascult
Linguşitorii trăiesc.”
S-a însurat cu mare alai un Crai strain
Şi lumea şi-neca amaru-n vin.
Esop spunea, în şoapta, ca gloata e natanga
Şi rade şi petrece-n loc sa planga.
În vremea de demult, slavitul Soare
Se hotarase şi el sa se-nsoare.
Dar baştinaşii balţilor, în cor,
Se tanguiau de zor:
– Au ce te faci, au ce te faci cu pruncii lor?
Un singur Soare uneori ne coace,
Dar cu vreo şase-şapte ce ne-om face?
Se plansera Ursitei ca nu mai e de trai:
– Cand Sorii vor porni cu-atat alai
Şi-n valvataia lor vor arde zarile,
Secand pe loc şi balţile şi marile,
Pieri-va broscarimea şi micii brotacei!
Ca broaşte, judecau cu mult temei.