am nevoie de rezumatul poeziei Geniul Pustiul de Mihai Eminescu
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Geniu pustiu – rezumat
Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieţii. Priviţi reversul aurit alunei monede calpe, ascultaţi cântecul absurd al unei zile [...] extrageţi din asta poezia ce poate exista în eleşi iată romanul – acestea sunt rândurile de început ale romanului Geniu pustiu, o capodoperă eminescianăce se numără printre «cărţile de care rămâi cumva îndrăgostit»…Privit în articulaţiile lui profunde, dincolo de orice aparentă discontinuitate dintre primele două părţi(eseistice) şi ultima (epică), Geniu pustiu este un roman poetic în care experienţa spirituală proprie,transpusă în ficţiune, se converteşte în mituri lirice de o semnificaţie deosebită pentru configurareastructurii genialităţii creatoare eminesciene (luând în considerare, bineînţeles, şi toate imperfecţiunile ce s-ar putea găsi acestui text de tinereţe). Mai mult decât atât, viaţa, cu implicaţiile ei, cu trările ei, estetransfigurată într-o viziune oarecum fantastică, dar nu în sensul fantasticului, ci în sensul pe care îl presupune poemul în proză. Personajele, fiinţele de hârtie, sunt voci lirice, măşti ale poetului neliniştit şiarzător (în acest sens, amintesc faptul că a fost propus un alt titlu al romanului, prin 1870-1871, respectivGeniu furtunatec), care interoghează lucid realitatea şi existenţa într-o pornire de cuprindere şicomprehensiune a istoriei şi, în esenţă, a întregului univers.Mihai Eminescu îi delegă autoritatea sa unui narator personaj, care cugetă asupra condiţiei sale,într-un Bucureşti melancolic. Într-o cafenea îl întâlneşte pe Toma Nour, un june în care găseşte un Tasso(poet italian), pe care să-l studieze mai de aproape. Între cei doi se leagă o strânsă prietenie şi după plecarealui Toma în străinătate din cauza unei boli care se va dovedi fatală pentru erou, acesta îi trimite luiEminescu manuscrisul biografiei sale. Urmează pagini din viaţa zbuciumată a lui Toma, unele dintre celemai frumoase pagini de literatură care s-au scris vreodată… Având o copilărie săracă, Toma rămâne fărămamă de la o vârstă fragedă, însă tatăl, din puţinul său, reuşeşte să-l dea la şcoală. Acolo îl cunoaşte peIoan, care îi devine prieten de suflet şi alături de care va trăi cele mai triste momente din viaţă.Toma îi este ca un înger păzitor lui Ioan atunci când iubita lui părăseşte lumea celor vii, însădragostea nu-l ocoleşte pe erou, el îndrăgostindu-se de un înger de marmură, de Poesis, sora Sofiei (iubitalui Ioan). Iubirea dintre Toma şi Poesis este sublimă; amândoi săraci, aveau ca unică bogăţie sentimentelelor sincere. Dar acest amor timid ca al columbilor de argint cade în anul durerei 1848 (coordonatătemporală a romantismului), când Poesis moare, iar Toma descoperă că matroana vetrei sale, era întreţinutăde un conte care îi plătise şi cortegiul funerar. Îi va fi alături în acest impas pentru puţin timp, Ioan, care îl părăseşte, lăsându-i casa. Toma nu poate să rămână izolat în casa bunului său prieten, izolat printre picturile acestuia şi se reîntoarce acasă la tatăl său.Revoluţiunea ardea în câmpia Transilvaniei, însă Toma avea o atitudine indiferentă, sufletul său era pustiit. În urma unui conflict interior, Toma îşi alcătuieşte un arsenal de luptă rudimentar şi porneşte larăzboi. Este martorul unor scene de o cruzime ieşită din comun, însă are tăria de a răzbuna moartea uneifete de preot, Maria, prin incendierea casei în care se aflau canibalii. Îl întâlneşte şi pe Ioan şi ca doiadevăraţi soldaţi vor lupta pentru apărarea pământului străbun. În timpul revoluţiei îl vor omorî şi pecontele maghiar, care fusese o piedică pentru iubirea dintre Toma şi frumoasa Poesis. Din păcate, Ioan îşi pierde viaţa pe frontul de război, fiind îngropat de Toma. După ce îi dau o lecţie unui morar pentru cătrădase armata română, urmează imaginea terifiantă a câmpului de luptă, în care moartea devenise stareacea normală.Deznodământul romanului îl readuce în prim-plan pe Toma, care după ce revoluţiunea se sfârşise,se reîntoarce acasă la bătrânul său părinte. În ultimele rânduri ale operei, după ce îşi îngroapă tatăl, careadormise de bătrâneţe, Toma Nour afirmă, autocaracterizându-se: Întristarea-mi intrase-n inimă, întristareaşi pustiul. Tortura sufletească a protagonistului provine, ca şi la eroii byronieni, dintr-o exacerbare asensibilităţii şi a lucidităţii, explicabilă la naturile înzestrate genial, aşa cum afirma Schopenhaue.
Sper că te-am ajutat și că este răspunsul pe care îl căutai ✨
O coroană, dacă este bun?