Question

Argumentati ca 'Mai badita floare dulce' este doina populara

Answer 1

Răspuns:

Bună! ʕ•́ᴥ•̀ʔっ

• În opinia mea, opera ,, Măi bădiță, floare dulce " este o doină, specie a genului liric în versuri, aparținând literaturii populare, creație anonimă, orală, colectivă și sincretică, în care sunt exprimate sentimente profunde.

• În primul rând, apar mărci lexico-gramaticale ale prezenței eului liric: verbe la persoana I: ,, aș găsi ", ,, aș duce " și forme pronominale de persoana I: ,, la noi ", ,, ( inimii ) mele ", iar poetul creează imagini artistice vizuale: ,, te-aș răsădi-n grădină ", ,, te-aș face stog în prag ", cu ajutorul figurilor de stil: metafore : ,, floare dulce ", ,, morișca de argint " și paralelismul sintactic: ,, Și te-aș îmblăti cu drag / Și te-aș măcina mărunt ".

• În al doilea rând, sentimentul dominant este iubirea, fiind vorba, deci, despre o doină de dragoste, așa cum o sugerează și construcțiile : ,, bădiță, floare dulce ", ,, te-aș îmblăti cu drag ", ,, te-aș da inimii mele ".

• În plus, în text se remarcă elemente specifice operei de factură populară: elemente de versificație : structura astrofică, monorima, măsura scurtă de 4-8 silabe și ritmul trohaic, elemente de vocabular popular: diminutivul cu valoare afectivă: ,, bădiță ", ,, stog ", ,, te-aș îmblăti ", ,, să se stâmpere ", ,, jele " și elemente de oralitate a stilului: construcția în cazul vocativ: ,, floare dulce ", formele pronominale de persoana a II - a : ,, te ( -aș răsădi ) " și punctele de suspensie din final.

• În concluzie, trăsăturile mai sus prezentate justifică încadrarea textului suport în specia doinei.

Answer 2

Salut !

❁❁❁❁❁

Opera literară „ Măi bădiță, floare dulce ” este o poezie ( doină ) lirică care a apărut din timpurile vechi în tradiția noastră orală, specifică folclorului românesc, care exprimă o varietate de sentimente de jale, de dor, de revoltă, de dragoste, fiind însoțită de o melodie adecvată.

Termenul de „ doină ” nu este cunoscut pe întreg spațiul românesc, în care doar cuvântul cântec apare pretutindeni. În privința originii cuvântului, există mai multe ipostaze: Bogdan P. Hasdeu consideră că vine din lituaniană sau din letonă, iar Dimitrie Cantemir consideră că aceasta provine din limba dacilor.

În primul rând, în poezie se exprimă atât dorul, cât și jalea față de doină manifestate într-o manieră confesivă, nemijlocită, cu care se împletește viața omului din popor. O altă trăsătură a apartenenței acestei creații la specia literară doină este lirismul textului, diversitatea și profunzimea sentimentelor exprimate.

Pe de altă parte, nu este structurată pe strofe, fiind o unitate de exprimare a sentimentelor de jale și de dor și sugerează totodată, comuniunea omului cu natura. Astfel, versificația este specifică operelor populare: metrică este tipic populară cu 7 - 8 silabe, ritm trohaic și rimă împerecheată.

Un alt argument îl reprezintă oralitatea stilului, limbajul popular fiind unul evidențiat în poezie atât prin muzicalitatea versurilor, cât și prin utilizarea cuvintelor și expresiilor populare. Se observă prezența numeroaselor clase gramaticale folosite popular: în text debutează printr-o interjecție, urmată de un vocativ și de o apoziție dezvoltată, procedeu specific oral, pentru a fi urmat de un paralelism la nivelul verbului și al pronumelui personal. Forma neaccentuată de persoana a II-a singular a pronumelui îmbinată cu forma verbală, la condițional-optativ, prezent, persoana I singular sugerează relația deosebit de strânsă dintre cele două personaje principale:

„ Măi bădiță, floare dulce,

Unde te-aș găsi te-aș smulge

Și-acasă la noi te-aș duce,

Și te-aș răsădi-n grădină,

Și te-aș secera cu milă;

Și te-aș face stog în prag,

Și te-aș îmblăti cu drag;

Și te-aș măcina mărunt

La morișca de argint;

Și te-aș cerne

Prin sprincene,

Și te-aș frământa-n inele

Și te-aș da inimii mele

Să se stâmpere de jele... ”, autorul popular se dovedește a fi un maestru în expresivitatea populară, apelând la o serie de procedee stilistice de o mare expresivitate și încărcătură emoțională. Textul având la bază o metaforă de lungi dimensiuni, bazată pe asemănarea persoanei iubite.

Fiind o operă populară, are caracter anonim ( autor necunoscut ), caracter oral ( a fost transmită prin viu grai ), caracter colectiv ( este creația mai multor autori ), caracter sincretic ( îmbină mai multe arte: muzica, dansul, literatura ).

În concluzie, având aceste trăsături, aceasta operă literară este o doină populară, specifică folclorului românesc unde cuvintele „ dor ” și „ jale ” sunt intraductibile și definesc specificul sufletului românesc.

Ne amintim că:

I. DEFINIȚIE:

Doina este o specie a liricii populare, specifică poporului nostru, în care sunt exprimate direct cele mai variate sentimente: dor, iubire, jale, tristețe, ură împotriva asupritorilor.

II. CLASIFICAREA DOINELOR:

• în funcție de sentimentele exprimate: de jale, de dor, de iubire, de dragoste, de haiducie, de cătănie, ș.m.d;

III. TRĂSĂTURI:

• operă lirică, în versuri;
• exprimă direct, profund și intens, o varietate de sentimente;
• au o tematică variată;
• se inspiră din viața poporului nostru;
• reflectă comuniunea omului cu natura;
• au prozodie specifică ( rimă împerecheatăm ritm trohaic și măsura de 7 sau 8 silabe );
• uneori începe cu o exclamație;
• sunt însoțite de o melodie specifică, având caracter sincretic;
• sunt caracterizate prin simplitatea formei;
• circulă în mai multe variante de o arie extinsă;