arugumentati in minim 150 de cuvinte tema mortii in textul de a v ati ascuns
Răspunsuri la întrebare
viziunea infricosatoare a mortii e inlocuita de un mit al jocului de-a moartea, ca forma poetica de exprimare a atitudinii in fata extinctiei universale. Pe drept cuvant, criticul Serban Cioculescu afirma despre acest poem faptul ca: "niciodata, in poezia noastra, nu s-a dat basmului mortii, de la Miorita incoace, un accent mai firesc, mai impacat cu soarta si mai aproape de matca taraneasca a experientelor" (op. cit.). Mitul arghezian impleteste gingasia cu tristetea, naivitatea cu gravitatea, profunzimea simtirii cu simplitatea expresiei, intr-un mesaj patriarhal, de o pregnanta naturalete. Moartea este vazuta aici ca un joc al "tatutului", prevestind astfel spiritul ludic al Horelor de mai tarziu:
Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat,
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat
Jocul acesta e neschimbat in toate straturile sociale, in toate regnurile si, mai ales, nu depinde de varsta jucatorului:
"E un joc viclean de batrani
Cu copii ca voi, cu fetite, ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine".
El se insinueaza treptat in viata omului, la inceput prin cateva semne de decrepitudine:
"Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirile lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.
Jocul incepe incet, ca un vant.
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant.
De pilda, langa copac".
Jocul mortii e insa unul fara oprire. De vreme ce a intrat in cercul lui, omul nu mai are scapare; trebuie sa-l joace la nesfarsit. Din mitul arghezian lipseste perspectiva invierii:
"Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,
Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea cealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi sipieptari,
Si tata nu a mai venit"
Abia in final, tonul devine patetic, iar materia amar-sentimentala dobandeste forma imprecatiei:
Se adevereste astfel nu numai ca moartea nu cruta pe nimeni, ci si ca in fata ei nu poti sa ramai impasibil.