Question

Buna as dori si eu un eseu despre mânie daca va rog frumos am nevoie cat de repede posibil dau coroana(dau 98 de puncte)sa fie de o pagina a4

Answer 1

„Sfânta mânie“ este o sintagma abuzată în trecut și îndeobște nu prea limpede. De ce ar fi „sfântă“? Sau când devine mânia „sfântă“? Se vorbea nu demult și despre o „sfântă mânie proletară“, dar asta înseamnă că nu orice mânie – și cu atât mai puțin una care se revarsă în crimă – e din capul locului „sfântă“, deși e decretată astfel prin escrocherie retorică.

N. Steinhardt identifică însă „sfânta mânie“ printre atitudinile cristice esențiale. Ea se „sfințește“ atunci când scapă din sfera egoismului și se transformă în virtute, ba chiar în datorie creștină, adică atunci când este „…iscată de erupțiile prostiei și răutății din juru-mi, de suferința nemeritată a fratelui meu, de minciuna nerușinată, de disprețul pentru om, discriminări, înșelăciune, palme peste ochi date celui nevinovat, asuprire a celor lipsiți de apărare, batjocorire a celui slab“[1].

Acum câteva seri am asistat cu toții la al nu știu câtelea episod al fărădelegii publice. Un slujbaș mărunt al puterii s-a proțăpit tare țanțoș la tribună de a început să arunce cu venin într-un profesionist. Și nu s-a oprit până nu l-a împroșcat vreme de un ceas cu sulfuroasa lui limbuție, vezi bine, de mare profesor căftănit prin universități din răsărit! Salivând de pofta propriilor cuvinte iotacizate și articulate cu căznite accente de retor prăfuit, eminentul profesoraș își lingea buzele la fiecare punct din cele 20 de capete de acuzare. Își degusta veninul cu o poftă nesățioasă, își savura ura până la sudoare, își digera frustrarea cu râgâieli savante, întorsături de fraze putrede, priviri languroase aruncate bieților jurnaliști ajunși la exasperare.

Ce spectacol sinistru! Aproape imposibil de urmărit fără lămâie și emetiral, calmante și comprese reci. De unde oare atâta minciună, rea-credință, poftă de răzbunare? Mi-e greu să cred că doar beneficiile materiale pot face asemenea ravagii în natura umană. E ceva mai mult aici, o cruntă invidie acumulată îndelung, o ură viscerală față de oricine se dovedește a fi mai bun decât tine, față de orice virtute manifestată și recunoscută în semenul tău. Dorința de a face rău devine astfel a doua natură pentru astfel de ființe orbite de mânia „prostească, ridicolă“ a unui ego supradimensionat.

De cealaltă parte am văzut un om adânc rănit de nedreptatea ce i se face, atins în demnitatea sa umană și profesională, conștient de rolul pe care-l joacă în acest moment în istoria noastră. Lacrimile lui, abia reținute, m-au îndurerat, m-au revoltat, m-au umplut de o cumplită mânie. Până unde se mai poate întinde coarda răbdării noastre? Cât timp vom mai putea îndura atâta fărădelege, minciună, sfidare, palme pe obrazul celui nevinovat? Cum vom spăla aceste lacrimi prea sincere, prea bărbătești?

Câți ani trebuie să treacă peste noi ca să se facă, în sfârșit, dreptate? Când vor fi oare pedepsiți toți cei care au comis atâtea fărădelegi? Aceia care în 1989 au împușcat oameni nevinovați, cei care au chemat minerii să ne omoare în bătaie, cei care, în 10 august 2018, ne-au gazat, pe noi, pe copiii și bătrânii noștri, ne-au bătut și ne-au alergat pe străzi ca pe niște tâlhari. Cei care ne-au furat tot, până și pâinea de la gura celor mai amărâți copii. Cei care i-au luat pe părinți de lângă copiii lor, risipindu-i în lumea largă și care îi alungă și pe copii de lângă părinți, ca să-și caute alt viitor. Cei care ne lasă să murim cu zile prin spitale. Cei care ne amanetează viitorul, doar ca să-și scape pielea.

Ei sunt urmașii celor care ne-au omorât bunicii și străbunicii în închisorile ororii comuniste, fii și nepoți de turnători, securiști și milițieni care au înhățat puterea și se zbat cu disperare să nu o scape din gheare. Sunt în stare distrugă totul, absolut totul, doar ca să scape de pedeapsă. Lipsiți de scrupule, nici măcar nu se mai obosesc să-și disimuleze prostia, tot mai agresivă ori de câte ori deschid gura, aroganța, minciuna sfruntată. N-au rușine, n-au mamă, n-au tată. Lumea a început și se termină cu ei.