Question

Buna seara ma poate ajuta cineva cu traducerea la aceste doua texte?

Document 1
<< Hôtesse de l’air… Pour rien au monde, je ne changerais de métier. C’est une grande famille. Les contacts humains sont très riches, tant avec les collègues qu’avec les passagers. Le métier n’est donc pas le même sur les longs courriers et sur les vols intérieurs. De plus, je ne me lasse pas de voir la Terre depuis le ciel. Enfin, entre deux longs courriers, je suis transférée dans des hôtels et j’ai souvent du temps pour visiter le pays, même si je dois en consacrer à la récupération. En contrepartie, il faut être disponible car je ne connais mon planning que quinze jours à un mois à l’avance, et être très vif. On a un temps limité pour réaliser les différentes tâches pendant de vol, mais aussi avant: on arrive à l’aéroport deux heures et demie avant le décollage, on vérifie les éléments liés à la sécurité (extincteurs, gilets de sauvetage), puis les éléments du service (plateaux repas…). Durant le vol, mon rôle est d’assurer la sécurité et le bien-être des passagers par une service commercial. Il y a des tâches répétitives (présentation des règles de sécurité, service des repas) et des imprévus: on ne sait pas à l’avance avec quel(le)s collègues on va travailler, on peut tomber sur des passagers agréables ou désagréables, on peut subir des retards… L’hôtesse de l’air doit avoir de bonnes capacités d’adaptation car il lui faut composer à chaque fois avec une équipe et des passagers différents. Elle doit également faire preuve d’énormément de patience: rester ferme mais polie, face à un passager qui devient nerveux ou agressif.

Document 2.
Grands-parents, petits-enfants: une complicité à la mesure de leur différence d’âge: immense. Trois témoignages qui disent comment les petits-enfants voient leurs grands-parents.
Anne, 15 ans: << C’est mon seul grand-père, alors, même si je ne sais pas comment l’expliquer, c’est très important pour moi qu’il soit la. C’est à lui que je pose des questions sur mon père: Comment est-ce qu’il était à mon âge? Est-ce qu’il travaillait bien au collège? Est-ce qu’il faisait beaucoup de bêtises par rapport à moi? Je me rappelle qu’en fois, on a sorti tous ses carnets de notes du collège; on a bien rigolé en les lisant! Ça m’aide à mieux connaître mon père. J’arrive à mieux comprendre pourquoi mon père réagit comme il le fait, pourquoi il est qu’il est…
Simon, 10 ans: << Elle fait des choses que mes parents ne font pas avec moi parce qu’ils travaillent. Mamie a plus de temps. C’est très rare que l’on joue au football ensemble, mais on fait beaucoup de jeux de société. On joue à la PlayStation aussi. C’est moi qui lui ai appris. Ce qui est bien, aussi, c’est qu’elle est moins sévère que mes parents; j’ai le droit de faire plus de choses avec elle. Par exemple, quelquefois mes parents ne veulent pas que je regarde la télévision, mais mamie, elle veut bien; elle la regarde avec moi et elle me pose des questions.
Louise, 20 ans: << J’ai vécu chez ma grand-mère entre l’âge de 7 et 9 ans, pendant le divorce de mes parents. Se laver les dents, se coiffer, tous ces rituels qui sont automatiques, quand on est grand, c’est elle qui me les a appris. C’est elle, aussi, qui venait me chercher après l’école, qui m’a inscrite au solfège, à la danse, qui m’a aidée à m’endormir sans peur…
Elle a été la sécurité dont je manquais. Aujourd’hui encore, elle a ce don de m’apaiser. En même temps, je lui parle de tout, elle m’apporte sa sagesse et me guide vers les bons choix. Oui, c’est ma bonne étoile>>. (D’après www.psychologies.con)

Answer 1

Traducere din franceză în română:

Document 1

Stewardesă ... pentru nimic în lume, nu aș schimba meseria. Este o familie mare. Contactele umane sunt foarte bogate, atât cu colegii, cât și cu pasagerii. Meseria deci nu este aceeași pe curse lungi și zboruri interne. În plus, nu mă las să văd Pământul de la cer.

În fine, între două curse lungi, eu sunt transferată la hoteluri și am adesea timp să vizitez țara, chiar dacă trebuie să-l consacrăm recuperării.

În schimb, trebuie să fiu disponibilă pentru că nu știu planificarea mea decât 15 zile la o lună în avans și trebuie să fii foarte plină de viață.

Avem un timp limitat pentru a realiza diferitele sarcini în timpul zborului, dar și înainte: ajungem la aeroport două ore și jumătate înainte de decolare, verificăm elementele legate de siguranță (stingătoare, veste de salvare), apoi elementele serviciului (tăvile, mâncarea ...) În timpul zborului, rolul meu este de a asigura securitatea și binele pasagerilor printr-un serviciu comercial.

Sunt treburi repetitive (prezentarea regulilor de siguranță, serviciul de masă) și neprevăzute: nu știm în avans cu ce colegi vom lucra, putem cădea pe pasageri agreabili sau dezagreabili, putem suporta întârzieri ...

Stewardesa trebuie să aibă bune capacități de adaptare deoarece trebuie să improvizeze cu o echipă și pasageri diferiți. Ea trebuie de asemenea, să dea dovadă de enormă răbdare: să rămână fermă, dar politicoasă, în fața unui pasager care devine nervos sau agresiv.

Document 2.

Bunici, nepoți: o complicitate pe măsura diferenței lor de vârstă: imensă.

Trei mărturii care spun cum văd nepoții bunicii lor.

Anne, 15 ani: "Este singurul meu bunic, deci chiar dacă nu știu cum să-l explic, este foarte important pentru mine ca el să fie aici.

Lui îi pun întrebări despre tatăl meu: cum era la vârsta mea? Învăța bine la colegiu? Făcea multe prostii în comparație cu mine?

Îmi amintesc că odată, am scos toate carnetele de note de la colegiu, am glumit mult privindu-le.

Asta mă ajută să îl cunosc mai bine pe tata.

Ajung să înțeleg mai bine de ce tatăl meu reacționează cum o face, pentru ce este ceea ce este.

Simon, 10 ani: „Ea face lucruri pe care părinții mei nu le fac cu mine pentru că ei lucrează. Bunica are mai mult timp.

Este foarte rar să jucăm fotbal împreună, dar jucăm multe jocuri de societate. Jucăm PlayStation deasemenea. Eu am învățat-o.

Ceea ce este bine de asemenea, este că ea este mai puțin severă decât părinții mei; eu am dreptul să fac mai multe lucruri cu ea.

De exemplu, câteodată părinții mei nu vor să mă uit la televizor, dar bunica mea vrea mult: se uită și ea cu mine și îmi pune întrebări.

Louise, 20 de ani: „Am locuit cu bunica mea între vârsta de 7 și 9 ani, în timpul divorțului părinților mei.

Spălatul pe dinți, pieptănarea părului, toate acele ritualuri care sunt automate, când ești mai mare, mi le-a învățat ea.

Ea este deasemenea cea care venea să mă caute după școală, care m-a înscris la teoria muzicală, dans, care m-a ajutat să adorm fără teamă...

Ea a fost siguranța de care duceam eu lipsă. Chiar și astăzi, ea are acest dar de a mă liniști.

În același timp, eu îi vorbesc de toate, ea îmi dă înțelepciunea ei și mă îndrumă spre alegerile bune. Da, este steaua mea norocoasă>>.

(De pe www.psychologies.con)

Succes! ⚘