Capitol 4 Castelul din Carpați
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Explicație:n cateva minute, vestea adusa de cioban facuse ocolul satului.
Jupanul Colt, avand in mana pretioasa luneta, tocmai intrase in
casa urmat indeaproape de Nicu Deac si de Miorita. in clipa aceea,
pe terasa se mai afla doar ciobanul Frik, peste care dadusera
navala vreo douazeci, treizeci de barbati, femei si copii, carora li se
alaturasera si cativa tigani, nu mai putin tulburati decat restul
locuitorilor din Werst. Tabarasera pe Frik, hartuindu-l cu o sume-
denie de intrebari, iar ciobanul le raspundea facand pe grozavul, ca
orice om care s-a nimerit sa vada ceva cu totul iesit din comun.
Da, repeta el, fumul serpuia deasupra castelului, serpuieste
inca, si va serpui atata timp cat va ramane piatra pe piatra!
Dar, cine sa fi aprins focul? intreba o batrana, impreunan-
du-si mainile.
Necuratul, raspunse Frik, dand diavolului numele pe care il
are in acele locuri, si iata un ghidus care se pricepea mai bine sa
inteteasca flacarile, decat sa le stinga.
Si, dupa aceasta replica, fiecare cauta sa zareasca sarpele de
fum din varful donjonului. in cele din urma, majoritatea afirmara
ca il distingeau perfect, desi, de la distanta aceea, era invizibil.
Zarva iscata de ciudatul fenomen depasi orice imaginatie. Este
necesar sa insistam asupra acestui aspect. Cititorul sa se stra-
duiasca sa se puna intr-o stare de spirit similara cu aceea a locuito-
rilor din Werst, si atunci nu se va mai mira de evenimentele care
vor fi relatate ulterior. Nu-i cer sa creada in supranatural, dar sa nu
uite ca populatia aceea ignoranta credea fara rezerve. indoielilor
inspirate de castelul din Carpati, atunci cand trecea drept pustiu,
avea sa li se adauge, de acum inainte, groaza, de vreme ce parea
locuit, dar, de ce fel de fapturi, Dumnezeule mare!
Exista la Werst un loc in care se strangea lumea, calcat des de
bautori, dar indragit chiar si de cei carora, fara sa aiba darul bau-
turii, le placea sa stea la un pahar de vorba, spre seara, dupa ce se
scurgea ziua; acestia din urma, mult mai putin numerosi, se
intelege de la sine. Asezamantul acela, cu usile larg deschise tutu-
ror, era principalul, sau, mai exact, unicul han din sat
Cine era proprietarul acelui han? Un evreu pe nume Ionas, un
om de treaba, de vreo saizeci de ani, cu un chip prietenos, dar
foarte semit, cu ochii lui negri, nasul incovoiat, buzele tuguiate,
parul lins si traditionala tacalie. Amabil si saritor, imprumuta
bucuros mici sume de bani unuia si altuia, fara sa se arate exigent
in ceea ce priveste garantiile si nici prea camatar in ceea ce
priveste foloasele, desi pretindea sa fie platit la datele declarate de
imprumutat. Sa dea Dumnezeu ca toti evreii stabiliti in
Transilvania sa fie la fel de intelegatori ca hangiul din Veresti!
Din nefericire, Ionas cel cumsecade era o exceptie.
Coreligionarii sai, prin cult, confratii sai, prin profesie, - fiindca
toti sunt crasmari, vanzand bauturi si articole de bacanie - prac-
tica meseria de imprumutator cu gaj, cu o asprime ingrijoratoare
pentru viitorul taranului roman. Se va vedea pamantul trecand,
putin cate putin, din proprietatea bastinasilor in cea a strainilor.
Cum avansurile nu le sunt rambursate, evreii vor deveni stapanii
frumoaselor culturi ipotecate in profitul lor si, daca Tara
Fagaduintei nu mai este in Iudeea, poate ca, intr-o buna zi, va figu-
ra pe hartile geografiei transilvane.
Hanul La Regele Matei-asa se numea-se afla asezat intr-unul
dintre colturile terasei care strabate ulita mare din Werst, peste
drum de casa biraului. Era o cladire veche, jumatate din lemn,
jumatate din piatra, carpita zdravan pe alocuri, dar bogat imbracata
in verdeata si cu un aspect ademenitor. Nu avea etaj, iar din interi-
or, o usa de sticla dadea direct in gradina. Intrai, mai intai, intr-o
sala mare, mobilata cu mese pentru pahare si banci pentru
musterii, cu polita de stejar mancat de carii pe care straluceau far-
furiile, vasele si sticlele, si o tejghea de lemn innegrit, in spatele
careia Ionas statea la dispozitia clientilor sai.
Sper că e bine!