Question

caprioara
de Emil Garleanu

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea…

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.



intrebarea 1.
ce trasaturi intrunchipeaza caprioara si iedul,comparativ cu alte vietati a paduri
2. Care sunt sentimentele caprioarei fata de ied?
3.De ce doreste caprioara sa-l duca pe ied spree tancurile de stanca din zare?
4.Cum se reflecta in sufletul caprioarei acest taram izbavitor,de sus,al tancurilor?
5.Care este comportamentul iedului pe parcursul intamplarii?
6.De ce s-a jertfit caprioara?
7.De de,in final,privirea mamei este indreptata spre puiul ei?
8.Ce semnificatie are topirea iedului in adancul padurii?
9.Ce sentimente va starneste pilda de iubire si de jertfa a caprioarei?
10.Ce anume face diin textul lui Emil Garleanu o poveste de neuitat?

Answer 1

1.iedul si caprioara comparativ cu alte vietati ale padurii au trasaturile: gingasie sensibilitate
2.sentimentele caprioare fata de ied sunt de grija si dragosete
3.Caprioara dorste sa-l duca pe isd spre tancurile din zare deoarece acolo era pazit de dusmania lupului si iscusinta vanatorulu
4.in sufletul caprioarei acest taram izbavitor de sus al tancurile ra un loc unde il stia pe puiul ei ca langa dansa
5Comportamentu iedului pe parcursul intamparilor este de voiosie
6.caprioara sa jertfit pentru iedul ei deoarce puiul ei avea toata viata inainte.
7. privirea mami este indreptata spre iedul ei pentru ca caprioara vroia sa-si vada puiul pentru ultima oara