caracterizarea lui Stoicea din Moara Lui Călifar va rog rapid!!!!!!!!!!!
Răspunsuri la întrebare
Personajul care cade în capcana iluziilor deșarte este Stoicea, prezentat în mod direct de către narator: în port, oțel în braț, isteț cât vrei; însă copil din flori, biet Stoicea: nici tu tată, nici tu mamă, nici tu stare părintească. Acesta îi constuiește un portret fizic care-l aseamănă cu Făt-Frumos din basme și, totodată, unul moral, care, prin faptele sale, îi arată îndârjirea și dorința neastâmpărată de a-și duce visul la bun sfârșit. Neavând un echilibru familial sau vreun model de urmat, Stoicea cade în nefericita capcană a iluziilor procopeselii, iluzii pe care moş Călifar se spunea că le poate da. Această împlinire iluzorie a dorinţelor lui Stoicea care se află în pielea protagonistului, se săvârşesc în vis, date de apa fermecată a iazului lui Călifar, ca metodă de a trece într-o altă dimensiune spaţio-temporală: ,,îşi făcu pumnii găvane, îi scufundă în iazul rece şi, scoţându-i plini de apă şi de murmur, îi azvârli pe obraji”. Dorinţa nestăvilită de a ajunge la îmbogăţirea subită este dată, prin intermediul caracterizării indirecte, a faptelor şi a gesturilor lui Stoicea care trădau nerăbdarea de a ajunge bogat, fără vreun efort considerabil. Parcursul pe care Stoicea îl urmează este unul precum celui din basm, izbindu-se de diverse piedici necesare în drumul său spre avuţie, astfel, protagonistul o salvează pe Tecla, fiica boirului Rovin, devenind astfel, ginerele său. În această nouă dimensiune, Stoicea își atinge scopul, toate mergându-i ca pe roate, stare descrisă în mod direct, de către narator, cea care îi construiește un nou portret, aflat în opoziție cu cel de la începutul nuvelei: boierit de vodă, cinstit de o lume întreagă, iubit de nevastă, norocos în copii, norocos în roadele pământului, norocos în toate celea, ca în poveste! Căci copiii lui Stoicea creșteau bărbaţi și mândri: căci văcăria lui păștea în suhaturi pe care de‐abia le înconjurai în trei zile de umblet; căci oile lui albeau izlazul până în zare, ca omătul. Și zilele lui Stoicea treceau voioase, pline, limpezi, dar repezi ca unda pârâului de munte și ca visul. Așadar, sub impulsul necugetat, Stoicea face un pact cu necuratul reprezentat prin imaginea lui moș Călifar și, într-un univers al visului și al iluziilor deșarte, are parte de toate
bogățiile lumești. Dar cum acest pact nu durează o eternitate, Stoicea primește zvonul unui atac al tătarilor, atac care îl va azvârli pe Stoicea în lumea realului, lângă moș Călifar, zdruncinat de acest vis și felul în care acesta se spulberase. Deznădăjduit de faptul că înflorirea socială și materială nu se poate înfăptui cu ajutorul pactului, Stoicea îl ucide pe Călifar, scăpându-l de blestemul de care era cuprins de trei sute de ani și se aruncă în adâncul străveziu. Finalul este tragic şi moralizator, de unde se desprinde învăţătura că oricine îşi vinde sufletul diavolului nu poate avea parte decât de bucurii trecătoare şi iluzorii şi niciodată nu-şi va găsi pacea interioară.Morala: bogățiile lumești sunt trecătoare,sufletul care se lasă ispitit de diavol va plăti crunt pentru aceasta greșeală, mijloacele, resursele pe care le are la îndeamnă necuratul sunt multiple și neașteptate.
Explicație: