Question

cine ma poate ajuta cu o povestire la ,,Prietenul meu ,Garrone" de Edmondo de Amicis.

Answer 1

Am avut numai două zile de repaus și tot mi s-a părut mult, fiindcă nu-l mai văzusem pe Garrone. Cu cât îl cunosc mai bine, cu atât îl iubesc mai mult. Tot așa li se întâmplă și celorlalți băieți, afară de cei mândri și îngâmfați, care nu prea o duc bine cu el, căci el nu suferă mândria.Când un băiat mare vrea să bată pe unul mic, acesta strigă îndată:— Garrone! și cel mare nu-l mai bate, stă pe loc.Tatăl lui e mașinist la drumul de fier. Garrone a început târziu să vină la școală, pentru că a fost doi ani bolnav.Acum el este cel mai înalt și mai voinic din toată clasa. Ridi-că o bancă numai cu o mână, mănâncă țeapăn... și ce bun este!Orice lucruri i s-ar cere: creion, gumă, hârtie, briceag, dă cu împru-mut, sau dăruiește de tot.Nu râde, nici nu vorbește în timpul orei, stă la locul lui cu spinarea încovoiată, cu capul vârât între umeri, nemișcat în banca ce e prea strâmtă pentru dânsul. Când mă uit la el, îmi zâmbește uitându-se cu coada ochiului la mine, parcă mi-ar zice:— Nu-i așa, Enrico, noi suntem prieteni?Câteodată-mi vine să și râd; este așa de mare și de gros, încât hainele, mânecile, pantalonii, totul îi e prea strâmt pe trup și prea scurt Pălăria îi stă pe vârful capului; pantofii îi sunt mari și groși, iar cravata îi stă mereu sucită la gât ca o funie.Bietul Garrone! Cu toate acestea e destul să te uiți la el numai o dată, ca să-l iubești. Toți băieții mici ar voi să stea în bancă lângă dânsul, pentru că-i apără. Știe bine aritmetica și își poartă cărțile legate cu o curea de piele roșie.Are un cuțit cu mânerul de sidef, pe care l-a găsit acum un an în piața armelor. Într-o zi s-a tăiat cu el până la os, dar nimeni n-a știut la școală, și acasă n-a suflat o vorbă, de frică să nu-i sperie pe părinți. Știe de orice glumă și nu se supără niciodată, dar când susține ceva, apoi vai de acela ce i-ar zice:— Nu e adevărat! Scântei îi scapără din ochi, și izbește cu pumnul în bancă de se cutremură totul.Sâmbăta trecută dete cinci lire unui băiat din clasa I in-ferioară, care plângea în mijlocul uliți, fiindcă îi furaseră ba-nii și nu mai avea cu ce să cumpere un caiet. Sunt trei zile de când lucrează la o scrisoare de opt pagini, împodobită cu desene făcute cu condeiul pe margini; vrea să o dea mamei sale de ziua ei. Mama lui vine des să-l ia de la școală; e înaltă și grasă ca dânsul, dar are un chip plăcut.Profesorul se uită la el cu blândețe și de câte ori trece pe lângă banca lui, îl bate cu mâna pe umeri, ca și cum ar mângâia un pui de taur domolit. Eu îl iubesc foarte mult, sunt vesel când strâng în mâna mea, mâna lui cea groasă; ai crede că e o mână de om mare.Sunt încredințat că și-ar pune viața în primejdie ca să scape pe vreun coleg de-al său și că bucuros s-ar lăsa să fie ucis, ca să-l apere.Lucrul acesta se vede lămurit în ochii lui! și măcar că și cu glasul lui cel gros pare că tot ceartă și bombăneste, totuși se simte că vorba lui iese dintr-un suflet bun si milos.