Question

cine stie versurile la cintecul acela imi trebuie urgent
scoala avv - oare ce o sa fie

Answer 1

Memoria unei natiuni este data de memoria colectivitatilor care o compun. Prima si cea mai constanta colectivitate este cea scolara. Cu totii ne aducem aminte, cu deosebita duiosie si placere, de anii de scoala, de prima zi de scoala cand, imbracati sarbatoreste, insotiti de parinti si bunici, paseam cu emotie in scoala impodobita cu flori, in clasa care urma sa ne fie a doua casa.

Ca si oamenii - fosti elevi - scoala, ca institutie fundamentala a unei natiuni, are si ea, la randu-i, memorie. Ea pastreaza, in documentele reci, amintirea zecilor de generatii care i-au pasit pragul pentru a se instrui, pregatindu-se sa-i ia zborul in viata. In scurta sa istorie, pragul scolii a fost trecut de generatii de elevi, generatii de absolventi care si-au indreptat pasii spre alte porti, spre alte idealuri.

In fiecare septembrie asteptam copilul - bob de roua ce da buzna in viata spre a-i deschide o mie de porti ferecate. El trebuie sa patrunda cu ochii lui vraja zorilor ce se infiripa si sa vada cat de fara margini e cerul, ca asezandu-si palmele pe el, il poate auzi cum zvacneste. Ii invatam apoi sa indrazneasca sa viseze ca-si pot odihni capul pe o stea, ii invatam sa descopere nevoia de cer, dar mai ales nevoia de soare din care sa-si faca jocuri si cantece care sa le ajunga pana maine si chiar mai tarziu. Neaparat sa stie a-si pastra cugetul senin si judecata dreapta, invatand sufletul sa creada in flori

Chiar daca timpul trece ireversibil, vom fi fericiti sa stim ca din lumina imprastiata in jur, multi copii isi vor aduna fuioare pentru nimburi si le vom veghea zborul pana va veni vremea sa se indrepte spre alte scoli. Multi copii au zburat spre alte zari, doar scoala cu dascalii ei, altii si totusi mereu aceiasi, asteapta cu emotie inceputul fiecarui an scolar

Answer 2

Memoria unei natiuni este data de memoria colectivitatilor care o compun. Prima si cea mai constanta colectivitate este cea scolara. Cu totii ne aducem aminte, cu deosebita duiosie si placere, de anii de scoala, de prima zi de scoala cand, imbracati sarbatoreste, insotiti de parinti si bunici, paseam cu emotie in scoala impodobita cu flori, in clasa care urma sa ne fie a doua casa.

Ca si oamenii - fosti elevi - scoala, ca institutie fundamentala a unei natiuni, are si ea, la randu-i, memorie. Ea pastreaza, in documentele reci, amintirea zecilor de generatii care i-au pasit pragul pentru a se instrui, pregatindu-se sa-i ia zborul in viata. In scurta sa istorie, pragul scolii a fost trecut de generatii de elevi, generatii de absolventi care si-au indreptat pasii spre alte porti, spre alte idealuri.

In fiecare septembrie asteptam copilul - bob de roua ce da buzna in viata spre a-i deschide o mie de porti ferecate. El trebuie sa patrunda cu ochii lui vraja zorilor ce se infiripa si sa vada cat de fara margini e cerul, ca asezandu-si palmele pe el, il poate auzi cum zvacneste. Ii invatam apoi sa indrazneasca sa viseze ca-si pot odihni capul pe o stea, ii invatam sa descopere nevoia de cer, dar mai ales nevoia de soare din care sa-si faca jocuri si cantece care sa le ajunga pana maine si chiar mai tarziu. Neaparat sa stie a-si pastra cugetul senin si judecata dreapta, invatand sufletul sa creada in flori

Chiar daca timpul trece ireversibil, vom fi fericiti sa stim ca din lumina imprastiata in jur, multi copii isi vor aduna fuioare pentru nimburi si le vom veghea zborul pana va veni vremea sa se indrepte spre alte scoli. Multi copii au zburat spre alte zari, doar scoala cu dascalii ei, altii si totusi mereu aceiasi, asteapta cu emotie inceputul fiecarui an scolar