comentariu la Decembre de geroge bacovia va roggg
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
1
Poezia Decembre a fost publicata in revista „Romanul literar", la 15 noiembrie 190. A fost inclusa in volumul Plumb din 1916.
In intregul univers al Plumbului se simte evident teama eului ca realitatea isi poate pierde martorii ori, in ultima instanta, contemplatorii (care o sustin aproape eminescian), agonia lumii consumandu-se atunci intr-o singuratate de dimensiuni aproape tragice. Primele doua versuri transcriu apelul adresat misterioasei prezente feminine din text: nimic aici din „discursul indragostit", caci iubita este invocata exclusiv in numele unei naturi amenintate de dezordine si, mai ales, de decosmicizare. „Te uita" si priveste" sunt verbe accentuand faptul ca iubitei i se confera inainte de toate rolul de a reflecta o lume aflata in iremediabil declin. Miscarea este inversa celei din poezia eminesciana, unde iubita este asteptata in mijlocul unei naturi eterne, tocmai pentru ca aventura trecatoare a umanului sa poata fi incredintata in felul acesta vesniciei.
Eul din poezia bacoviana nu poate face abstractie de alterarea fara precedent a formelor. Realitatea in permanenta ei schimbare nu devine doar un obiect al privirii, ci si al auzului: daca geamul este limita dintre interior si exterior, transparent, oferind unei priviri protejate spectacolul „de afara", hornul pare sa reprezinte acelasi lucru pentru auz. Descompunerea primeste o configuratie sonora, receptata lucid, ca un autentic spectacol de care individul nu se poate dispensa: „Si mana fotoliul spre soba I La horn sa ascult vijelia". Mai mult insa, receptarea lucida a realitatii pare sa fie profund legata de imaginea particulara a descompunerii propriului destin, cu atat mai evident cu cat realitatea devine „oglinda" in care fiinta isi priveste in fond propria-i configuratie existentiala: „Sper ca te-am ajutat
In intregul univers al Plumbului se simte evident teama eului ca realitatea isi poate pierde martorii ori, in ultima instanta, contemplatorii (care o sustin aproape eminescian), agonia lumii consumandu-se atunci intr-o singuratate de dimensiuni aproape tragice. Primele doua versuri transcriu apelul adresat misterioasei prezente feminine din text: nimic aici din „discursul indragostit", caci iubita este invocata exclusiv in numele unei naturi amenintate de dezordine si, mai ales, de decosmicizare. „Te uita" si priveste" sunt verbe accentuand faptul ca iubitei i se confera inainte de toate rolul de a reflecta o lume aflata in iremediabil declin. Miscarea este inversa celei din poezia eminesciana, unde iubita este asteptata in mijlocul unei naturi eterne, tocmai pentru ca aventura trecatoare a umanului sa poata fi incredintata in felul acesta vesniciei.
Eul din poezia bacoviana nu poate face abstractie de alterarea fara precedent a formelor. Realitatea in permanenta ei schimbare nu devine doar un obiect al privirii, ci si al auzului: daca geamul este limita dintre interior si exterior, transparent, oferind unei priviri protejate spectacolul „de afara", hornul pare sa reprezinte acelasi lucru pentru auz. Descompunerea primeste o configuratie sonora, receptata lucid, ca un autentic spectacol de care individul nu se poate dispensa: „Si mana fotoliul spre soba I La horn sa ascult vijelia". Mai mult insa, receptarea lucida a realitatii pare sa fie profund legata de imaginea particulara a descompunerii propriului destin, cu atat mai evident cu cat realitatea devine „oglinda" in care fiinta isi priveste in fond propria-i configuratie existentiala: „Sper ca te-am ajutat
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă