Question

Compunere cu titlul:
" Gandacul CU carte " ?

Answer 1

- Bună ziua, vă mulțumesc pentru bunăvoința de a accepta acest interviu. Doresc să vă mărturisesc faptul că am fost emoționat și fascinat atunci când v-am citit pentru prima dată creaţiile artistice. Am fost, în același timp, trist, pentru că încă o dată, străinătatea răpește valorile acestei țări. V-aș ruga să spuneţi pentru familia Radio ProDiaspora câteva lucruri despre povestea dumneavoastră. Cum aţi ajuns aici și cum v-a schimbat America viața? Ce a însemnat pentru dumneavoastră despărțirea de orașul natal? Cum v-aţi acomodat cu o lume total diferită?
M-am născut într-o localitate din Nordica Bucovină și viața m-a purtat prin multe orașe ale țării, fapt care m-a determinat să scriu, cu puțin timp în urmă, cartea intitulată „Popasurile vieții”. Cel mai lung popas a fost în orașul Pitești, timp de aproape patruzeci de ani. Pentru unii poate însemna o viață. De acolo am plecat, traversând Oceanul Atlantic și stabilindu-mă pe un alt continent, într-o altă lume, pot spune. Rămăsesem singură, copiii deveniseră oameni maturi, aveau viața lor, m-au chemat și am considerat că locul meu este alături de ei. Acomodarea este un lucru dificil, mai ales la o vârstă mai înaintată, dar aveam oarecum experiența schimbării locurilor, citisem și cartea Șocul viitorului de Alvin Toffler, știam că schimbarea locului este un pas ce impune ajustări psihologice destul de dificile, posibila senzație de straniu, anxietate, depresie, stări de frământare și poate chiar de nemulțumire, semne de întrebare care ți le pui, poate și regret, dar dacă ai putere, curaj, un ideal, te adaptezi și te încadrezi în noul mediu, mai greu sau mai ușor. Prin plecare am pierdut prieteni și acesta poate fi un aspect dureros, prieteni cu care mai întrețin legătura sufletească, dar pe care, probabil, nu-i voi mai vedea niciodată.
- Care au fost cele mai frumoase momente petrecute în America? Dar cele mai dificile?
Primirea copiilor mei a fost frumoasă. M-au înconjurat cu mare dragoste și atenție, m-au plimbat prin locuri noi, orașe, muzee, ocean, munte, dar, mai târziu a trebuit să se concentreze asupra problemelor lor, fiindcă viața din vremurile noastre este destul de agitată și grea. Iar eu, între timp, am mai adăugat niște ani de viață. Despre locurile vizitate aici în America am scris, de asemenea, în câteva cărți pe care le-am publicat aici. Faptul că am putut să mă concentrez asupra muncii mele, cea a scrisului, să public cu o oarecare ușurință în comparație cu publicarea în țară, să-mi fie apreciate scrierile, a fost și continuă să fie suportul moral al ființei mele.
- V-aţi reîntoarce într-o zi în România? De ce America și nu România? Care este, la urma urmei, din punctul dumneavoastră de vedere, diferența principală dintre cele două țări?
Viața de aici este diferită față de cea din România. Din foarte multe puncte de vedere. Societatea americană este diferită de cea românească mai ales prin faptul că există o impresionantă diversitate rasială și culturală, deci, cum ar spune romanul: „câte bordeie, atâtea obiceie!”. Tradițiile noastre românești au farmecul lor și este destul de greu atunci când ele devin amintire. Dar oamenii sunt cumva la fel, natura umană este aceeași, indiferent de naționalitate. Poate sunt mai distanți, fiindcă aici spațiul în care trăiesc oamenii și în care se mișcă este foarte mare, iar timpul este neîndestulător. În România, ca de altfel în multe țări din Europa, oamenii sunt mai apropiați, ai impresia că formează toți o mare familie, cunosc și îi interesează viața celor din jur, uneori chiar prea mult, sunt săritori, când trebuie dar și când nu trebuie, se ajută între ei. Cel puțin această atmosferă a fost în țara mea, acum lucrurile s-au mai schimbat. Pretutindeni oamenii se înstrăinează, comunicarea este de altă natură, poate și tehnica a schimbat-o. Se muncește mult în America și cu seriozitate. Momentele de reverie sunt puține și oamenii se cam lipsesc de ele din cauza lipsei de timp; sunt respectuoși, sinceri și nu se amestecă în viața altora decât atunci când este nevoie. Până la urmă, cred că peste tot sunt oameni și buni și răi, mai civilizați și mai înapoiați, cu dragoste față de cultură și fără, oameni sensibili și mai puțin sensibili. Îmi amintesc de cuvintele lui Constantin Noica, pare-mi-se: „din civilizație iei cât vrei, din cultură cât poți”. Oricum, civilizația de aici te obligă să înveți multe și să știi să te folosești de ele. Cei care vin și învață mai greu, se sperie și pleacă, cei ambițioși și adaptabili rămân.