Question

compunere dupa proverbul: "Lenea  e cucoana mare care n-are de mancare"

Answer 1

POATE ITI VA FI DE FOLOS:
Contrar a ce-ar putea spune cineva mult mai înţelept, recunoscând, nevoiţi bineînţeles, că înţelepciunea e ceva subiectiv, deşi un general acceptat, recte obiectiv în cazul de faţă, e format, inevitabil, dintr-o sumă de subiectivităţi, ceva mai multe, ce-i drept decât alte nu mai puţin subiectivităţi, cineva mult mai înţelept, ziceam, ar putea spune că lenea e de multe feluri, însă în principiu, de aceeaşi natură. Că lenea cea mai şi mai ar fi aceea în care instinctele de supravieţuire şi perpetuare a speciei, instinctele în general, reflexele în special, nu mai sunt funcţionale, asta au spus până şi cei care nu la categoria “înţelepţi” au fost încadraţi, deşi nici n-a demonstrat cineva vreodată că n-ar fi fost. Dacă ar fi să ne gândim doar la Ion Creangă cu a sa “Povestea unui om leneş”, ori Anton Pann, care, înaintea primului (şi asta nu-i neapărat o dovadă a zicalei “cei din urmă vor fi cei dintâi”; poate fi luată doar drept o întâmplare sau drept ceea ce este, ordinea în care mi i-am amintit) scria, nu doar celebrele sale culegeri de proverbe bilingve “turceşte cu româneşte”, ci şi, în seria “Povestea vorbii”, “Despre leneşi”, povestea ţiganului care a angajat zapciul să-l bată ca să-şi construiască un bordei ca şi pe aceea a celor mai leneşi oameni din împărăţie cărora “Şi când le dă de mâncare o mănâncă răsturnaţi/ L-e lene gura să-şi caşce, parcă-s nişte leşinaţi” şi cărora li s-a dat foc în cele din urmă, vedem că al lui Creangă personaj s-a lăsat spânzurat, ai lui Pann au ars benevol. Ce-i drept, între toţi aceşti împăcaţi cu ei înşişi unul a fost să moară nedumerit, fiindcă, din câte cunoaştem azi, la întrebarea: “Nu ţ-e lene să vorbeşti?”, pusă celui care le striga: “Ieşiţi oameni buni, că ardeţi în foc!” nu a răspuns încă nimeni şi n-ar fi de nici un folos să răspundem noi acum, nu fiindcă ne-ar putea fi lene, ceea ce subiectul in dezbatere ar putea lesne da de înţeles printr-o simplă alunecare necontrolată a gândirii, cât fiindcă răspunsul bănuim a nu mai prezenta interes. Desigur, dacă morţii şi-ar dori răspunsuri la oarece întrebări, ar exista şi o modalitate de a le pune. Iată acum o dilemă care, de această dată, e pentru noi fără ieşire: un mort recunoscut în viaţă ca leneş e diferit de unul care a fost harnic? Cunoscând acestea, am putea şti cel puţin că răspunsul nostru la întrebarea aceea este aşteptat şi acum, însă mortului i-ar fi oricum prea lene să repete întrebarea. Evident, ne vom lămuri cu acestea când înşine vom fi în situaţia respectivă, cu alte cuvinte vom fi murit. 
Revenind la subiectul de care de fapt nu ne-am îndepărtat prea mult, doar am pus la punct unele lucruri, lăsând şi înţelepţii să despice firul în patru cu toate că această cifră nu-i decât o prejudecată, lenea grosso-modo e de două feluri: lenea noastră şi lenea restului lumii.