Cum apare imaginea iubitei in cele trei poezii (Lacul,Izvorul Noptii,Emotie de toamna ) referiti-va la :prezenta reala sau imaginara a acesteia in cadrul descris ,modul de adresare ,elemente de portret fizic si moral ,figurile de stil folosite in descriere etc ).
DAU COROANA RPD !!!
Răspunsuri la întrebare
În poezia "Lacul", de M. Eminescu, eul liric își descrie dragostea față de o persoană iubită, dar care nu este prezentă în operă. Acesta, aflat în ipostaza visătorul îndrăgostit, își imaginează o seară perfectă, alegând un decor superb, decorul lacului, indicând importanța acordată iubitei. Astfel, această iubită, sub o formă ireală, imaginară, prezintă o oarecare superioritate în ochii poetului. Ea nu are un portret propriu-zis în această operă, iar, în final, iubita îi oferă eului liric cruntul sentiment de dezamăgire, nearătându-se atrasă de gesturile romantice ale îndrăgostitului. ("Să plutim cuprinși de farmec", "Dar nu vine...")
În poezia " Emoție de toamnă ", eul liric începe cu o metaforă, anume "A venit toamna", figură de stil care sugerează momentul în care acesta se simte deprimat, amintindu-și sentimente îngropate și nevrute, legate de persoana iubită. În această operă, iubita se află sub ipostaza unei dragoste peste care timpul a trecut, slăbind relația de iubire. Astfel, aceasta va fi dorită de poet mai aproape, tot mai aproape, pentru a nu o pierde de tot. ("Acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta"). Eul liric se adresează persoanei dragi la persoana a II-a, sugerând emoția puternică pe care acesta vrea să o transmită nouă, cititorilor, dar în același timp creând acel sentiment de dedicație către muza sa. ("Mă tem că n-am să te mai văd...") Acest vers sugerează, de asemenea, neinteresul iubitei față de a păstra legătură vie. De aceea, iubita, în această poezie, se dovedește a fi un vis, o speranță, transpusă, într-un final, în planul imaginar.
În poezia "Izvorul nopții", eul liric își descrie iubirea împlinită, persoana dragă pe care este fericit să o aibă alături. El i se adresează, încă din primul vers, prin invocație, prin substantivul în vocativ " frumoaso". Acest cuvânt exprimă o caracteristică fizică a muzei. Pe parcursul operei, poetul se axează în principal pe un anume element care l-a fascinat la iubita sa, anume ochii, pe care îi descrie în primul rând prin epitetul "negri". Mai apoi, îi folosește în comparația cu întreaga natură, făcând-o astfel o regină asupra acesteia. La final, eul liric spune " Așa-s de negri ochii tăi, lumina mea". Prin acest oximoron, evidențiază importanța persoanei iubite în viața acestuia, "lumina" care îi deschide ochii și căile și, în același timp, sugerează și întunecimea cuvântului cheie, "ochii".
Can atât. Sper doar să nu fie prea mult. :))