De făcut un text de două pagini de caiet mare despre importanța respectului. Este urgenttttt!!!! dau 100 de puncte!!!!!
Răspunsuri la întrebare
Importanța respectului
Mereu ni se spune să respectăm pe noi și oamenii din jur, dar niciodată nu am înțeles de ce, mai ales când trăim în zilele acestea controversate în care mai toți oamenii aleargă după bunuri, prosperitate și propriul lor bine. În această lume, omul se gândește doar la el, iar când vine vorba de sacrificii închide ochii. Părinții mei m-au crescut cu iubire și respect, în speranța de a putea transmite aceste trăsături și oamenilor cu care interacționez. Și mărturisesc că am fost fericit să găsesc într-o zi pe cineva care să îmi demonstreze importanța.
Eram în autobuz, în drum spre casă. Am intrat, obosit ca de obicei, scanez rapid un loc și îmi trântesc ghiozdanul greu pe jos, să nu ocup prea mult spațiu. La un moment dat, văd cum șoferul nostru oprește într-un loc unde nu era stație. Ploua și nu vedeam prea bine pe geam ce se întâmplă. Ușa s-a deschis și o bătrână, mai în vârstă intră în autobuz. Am zărit-o printre ceilalți pasageri, eu stând mai în spate. Nu a cerut nimănui să se ridice, nu a spus un cuvânt, dar simțeam cum și-ar fi dorit să se așeze undeva, să își tragă răsuflarea. Nu vreau să mint, și eu eram obosit și mi-aș fi dorit să stau mai mult pe acel scaun, dar am hotărât să o chem lângă mine. Și-a întors niște ochi albaștri, limpezi, dar triști. Parcă erau două fântâni a cărei apă izvora continuu. A încercat să murmure „mulțumesc” dar i-am făcut semn cu mâna că nu e nevoie. După 20 de minute, ajunsesem la prima stație, unde au m-ai coborât oameni din autobuz. Femeia mi-a arătat atunci un loc liber, aproape de ea. Am început să vorbim și mi-a spus că soțul ei a murit și nu avea cu ce merge până la el, pentru că nu cunoaște pe nimeni, că nicio mașină nu a oprit să o ia și aștepta în ploaie de ceva timp. Totuși nu a vărsat o lacrimă povestindu-mi toate astea și am întrebat-o dacă se simte bine sau are nevoie de ajutor și mi-a zis un singur lucru care m-a tulburat „sunt bine, cât m-a ajuta Dumnezeu, că mi-am adus aminte că așa m-am cunoscut și eu cu a meu, m-a lăsat să stau jos”. Și oricât de puternic eram, aproape era să plâng, când am auzit că după toate cele întâmplate, în sufletul acestei femei e iubire. Chiar dacă soțul ei nu mai e, amintirea lui s-a transformat pentru ea într-o iubire pe care nici moartea, nici ploaia nu o poate opri.
Așa că, de atunci, oricât de obosit aș fi, mereu mă gândesc că poate este altcineva, care chiar are nevoie de un loc în lumea asta, de puțină liniște și compasiune pe care numai respectul și omul respectuos le poate dărui.