De povestit legenda Stefan cel Mare si Vrancioia
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Stefan cel Mare si Vrancioaia - Legenda
A fost odata, mai de mult, o batalie mare în hotarele noastre. Ungurii trecusera munţii şi Stefan-Voda ramasese biruit. Atunci, ca sa nu cada în mana duşmanilor, domnul a taiat-o de-a dreptul prin codri. Şi-a mers, şi-a mers cat o fi mers, până ce-a răzbit aici în valea Putnei. Pe vremea aceea doar nu era lume multă ca acum.
Şi-a nimerit pe Dumbrava, în dealul Barseştilor, la o baba.
– Buna ziua, matuşa…
– Buna sa-ţi fie inima, i-a raspuns baba, ca nici prin gand nu-i trecea cu cine sta de vorba.
– Matuşa, fa bine şi-mi da ceva sa mananc, ca vin din cale lunga şi n-am întalnit nici un salaş (adăpost) în cale.
Baba de cuvant i-a şi dat, iar drumeţul, de obosit ce era, îndata ce s-a ospatat, a şi adormit.
Şi, cum se odihnea el, pesemne s-a dezvelit la piept iar bătrâna a vazut camaşa de zale.
– O fi vreun hoţ, îşi da baba cu socoteala. Şi cat pe ce sa dea fuga sa cheme feciorii…
Dar, privind la faţa voinicului care dormea şi parul lui, se gandi ca poate sa fie un om de viţa aleasa, cazut cine ştie cum în stramtoare.
De aceea gazda aştepta pana s-o trezi sa-l iscodeasca; şi se temea sa nu se arate cumva feciorii ei, ca erau aspri asupra străinilor.
Ci Stefan-Voda, cum a dat puţin ochii în gene, a şi tresarit şi, frecandu-se la ochi, a întrebat :
– Matuşa, e departe de aici pana la hotar. Ar fi vrednic sa ma scoata într-acolo ?
– Departe maica, a raspuns baba. Dar cum sa porneşti într-acolo, ca peste tot e codru de nu razbate nici pasarea….
Atunci s-a liniştit Voda, când a auzit ca ieşise şi ca n-a nimerit cumva în ţara ungureasca. Şi, lepadand saraca, s-a aratat cu straele lui de domn. Apoi începu a spune batranei cum a fost la batalie, cum s-a ratacit prin coclaurii aceia.
Şi, cum sta obidit, Vrancioaia, ca aşa-i zicea babei, numai ce a cazut în genunchi şi i-a zis :
– Doamne, nu te întrista. Eu sunt batrana; am vazut multe şi multe am paţit… dar niciodata n-am pomenit ca omul vrednic sa ramana pâna la urma de ruşine… Iata, rog mila mariei-Tale, sa ma reped pana devale, sa dau de veste feciorilor mei, sa adune tovaraşii lor de sub Dumbrava, şi de cei care ţin straja la veghiul lui Bucur şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-or îndrepta toate.
De cuvant, Vrancioaia a plecat şi cat te-ai şterge la un ochi, iat-o îndarat cu şapte feciori toţi unul şi unul, ca nişte brazi, nu altceva, şi cu pletele pâna la brâu.
– Iacă, maria-Ta, tovaraşi de umblat şi ostaşi de luptat…
Asta-i Barsea, asta-i Spirea, aratand cu degetul pe cei mai mari; asta-i Spulber, asta-i Pavel şi Bodea şi Nistor.
Indata ce i-a vazut Voda, cu lancile cat razlogul şi cu arcul la umar, fiecare cu ceata lui, i-a venit inima la loc. De sarg, a pornit iaraşi spre hotar, a buciumat din varful Cozei, de pe vovarghia Cristianului şi a trecut valea pe la Tulnici; apoi, izbind pe unguri, i-a risipit la gura Lepşei, unde tabarasera cu prada.
Atunci, de parere de bine, Voda Stefan a stat si s-a veselit acolo cu toţi oştenii trei zile şi trei nopţi, a facut iarmaroc cu vin şi cu paine, ma rog, ca la praznic, iar cand a ispravit masa, a chemat la el pe feciorii Vrancioaiei şi, facandu-le ocolniţa şi uric (act de proprietate sau donatie, confirmare a unei mosteniri pe piele de viţel cu slove de aur, le-a zis:
– Fraţilor, Dumnezeu v-a scos înaintea mea. De nu dam de casa Vrancioaiei cine ştie cat ar fi pradat liftele ţara. Ci, fiindca am izbandit asupra lor, întoarceţi-va la mama voastra. Duceţi-i multa sanatate de la mine iar drept rasplata pentru vitejie tot hotarul munţilor din apa Trotusului spre miazazi al vostru sa fie şi de la moghilele Vrancii, dinspre Milcov pana în cotul Sacuilor, spre ţara ungureasca tot voi sa stapaniţi.
S-au închinat atunci feciorii Vrancioaiei domnului, plecând genunchiul la pamant şi întorcîndu-se la vatra lor, au împarţit între ei munţii şi au întemeiat satele, ca pana-atunci fusesera cam negustori de vite fara semn…
De-atunci se trag şi pana azi cei din Negrilesti, din Spinesti, Bodesti, Pauleşti, Nistoresti, Barsesti şi Spulber.
Conform legendei, numele satului vine de la numele voinicului care a stapanit locul acela. Astfel, satul Nistoreşti, de la Nistor, satul Barseşti, de la Barsan, satul Negrileşti, de la Negru, satul Pauleşti, de la Pavel, satul Bodeşti, de la Bodea, satul Spulber de la Spulber şi satul Spireşti, de la Spirea.
Legenda-Stefan cel Mare si Vrancioaia
Realizat de anacezara71 © 2021
Sper ca te-am ajutat! SUCCES