de unde sunt preluate subiectele petru libretul baletului ?
Răspunsuri la întrebare
Lacul lebedelor - Libretul baletului (în 4 acte) este unul dintre cele mai cunoscute și a fost pus în scenă pentru prima dată în 1877 în Moscova la renumitul Teatru Bolșoi, coregraf fiind Julius Reisinger, având ca sursă de inspirație o veche legendă rusă (după alții, o legendă germană, dacă judecăm după numele personajelor principale: Siegfried, Odette - Odillia, Rotbart ș.a.) și a corespuns pretențiiilor compozitorului rus. Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, se poate întâlni în basmele mai multor popoare.
Paquita este cunoscut mai ales datorită Grand pas-ului inclus în programul mai tuturor galelor de balet. Acțiunea este plasată în provincia spaniolă Zaragoza, aflată sub asediul trupelor franceze. Pe scurt, baletul spune povestea Paquitei, o tânără care duce o viață de nomad împreună cu o tabără de gitani și care se îndrăgostește de nobilul francez Lucien d’Hervilly.
”Corsarul”, în coregrafia originală a lui Joseph Mazilier, a avut premiera mondială la Paris, la 23 ianuarie 1856, în prezența împăratului Napoleon al III-lea. Libretul este al luJules-Henri Vernoy de Saint-Georges, după poemul The Corsair (1814) de Lord Byron.
La Fille mal gardée (Fata rău păzită / Precauțiuni inutile)
Muzica: Louis-Joseph-Ferdinand Hérold, Peter Ludwig Hertel, John Lanchbery
Coregrafia: Jean Dauberval; Marius Petipa – Lev Ivanov
Libretul: Jean Dauberval, povestea ficei unei proprietare de fermă care se îndrăgostește de un tânăr sărac, pe când mama ei preferă pe fiul unui podgorean bogat.
„La Sylphide” marchează un moment de cotitură în arta baletului: vorbim despre cel mai vechi balet clasic cunoscut până în ziua de astăzi și, totodată, despre primul balet dansat în pointes, de nimeni alta decât Marie Taglioni – prima balerină din perioada romantică. La doi ani după premiera mondială din 1832, „La Sylphide” a fost preluat de August Bournonville, fondatorul școlii de balet daneze, care a decis să pună în scenă o versiune proprie. Pentru că nu a avut bani suficienți ca să cumpere drepturile asupra muzicii originale, a creat coregrafia pe acordurile lui Herman Severin Levenskiold. Astfel, în 1836, era prezentată, în premieră, „Silfida” lui Bournonville, devenită faimoasă în lumea întreagă.
. Libretul a fost extras de către tenorul Adolph Nourrit din romanul „Trilby”, publicat în anul 1822 de Charles Nodier, scriitor sentimental și fantastic, principalul fondator al primului cenaclu romantic, iar muzica a fost scrisă de J. Schneitzhoeffer.
Spargatorul de nuci
Balet-feerie in doua acte, trei tablouri si cincisprezece scene
Muzica: Piotr Ilici Ceaikovski
Coregrafia: Lev Ivanov
Premiera mondiala: 18 decembrie 1892, Teatrul Mariinsky, Olga Preobrajenskaya, Antoinetta Dell-Era, Pavel Gerdt, Serghei Legat
La inceputul anului 1891, conducerea Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg il solicita pe Ceaikovski sa compuna o opera intr-un act, Yolantha, si un balet pentru copii.
Muzica a fost compusa de Ceaikovski intre februarie 1891 si martie 1892, si prezentata pentru prima oara in concert public la Sankt Petersburg, odata cu uvertura-fantezie Romeo si Julieta, la 7 martie 1892. Suita de balet s-a bucurat de un succes imens, cinci din cele sase numere care o compun fiind atunci bisate. Cu toate acestea, Ceaikovski nu era multumit de muzica pe care o compusese, considerand ca baletul este « infinit mai prost » decat Frumoasa din padurea adormita.
Libretul creat de Ivan Vsevolojski si Marius Petipa se inspira din versiunea lui Alexandre Dumas a unei povesti de Ernest Theodor Amadeus Hoffmann, Spargatorul de nuci si regele soarecilor. Intriga se concentreaza aupra unei fetite din Germania, Clara Stahlbaum (sau Silberhaus, in functie de versiuni). In anumite productii cu Spargatorul de nuci, Clara se numeste Marie sau Masa (adesea in versiunile rusesti). In povestea lui Hoffmann, pe fetita o cheama Marie sau Maria, Clara fiind numele uneia dintre papusile ei.