de unde vin si ce fac pesarile calatoare
Răspunsuri la întrebare
De ce migrează păsările?
Principalele motive ale migrării păsărilor sunt:oferta de hrană variată cu anotimpurile,căutarea celui mai potrivit loc pentru cuibărit, fuga din fața inamicilor naturali și evitarea suprapopulării. Durata și distanța parcursă cu ocazia migrării este însă diferită. Unele păsări migrează zilnic: nopțile și le petrec în centrul orașului, unde este mai cald decât la periferie.Alte păsări,care cuibăresc în emisfera nordică, observă că toamna zilele devin mai scurte și mai reci, scade ritmul de creștere al plantelor și oferta de hrană. De aceea migrează spre Sud. Primăvara, în locurile de iernat temperatura crește și scade umiditatea, astfel încât păsările doresc să se întoarcă în regiunile mai reci. Dacă găsesc un teritoriu cu climă potrivită și hrană suficientă,clocesc acolo,iar toamna următoare migrează din nou spre Sud.
Orientarea acestora
Multe păsări migrează în stoluri și se presupune că păsările mai în vârstă și mai experimentate zboară în față,arătându-le drumul celor mai tinere. Astfel cunoștințele referitoare la drumul ce trebuie parcurs se transmit,într-o oarecare măsură, din generație în generație. Unele păsări migrează însă singure. Ele oare de unde știu încotro trebuie să se îndrepte și cum să ajungă acolo? Se poate concluziona,că unele păsări se nasc cu un fel de instinct ce le indică în ce direcție să zboare. În navigație, multă vreme omul s-a ghidat după soare și stele.Păsările care se ghidează după soare,trebuie să-și modifice permanent ceasul intern în funcție de poziția acestuia, pentru a stabili cu exactitate direcția de urmat. Bineînțeles, în acest sistem de orientare trebuie să ia în considerație și mișcarea soarelui. Păsările care zboară noaptea folosesc în același fel stelele, drept urmare bolta cerească le servește drept hartă. În afară de aceasta, păsările se folosesc și de câmpul magnetic al Pământului în stabilirea direcției. Dacă o pasăre își folosește în timpul zborului busola internă,mai târziu își va aduce aminte din ce direcție a sosit și este capabilă să se întoarcă exact în același loc. Probabil recunoaște și anumite puncte de reper de pe uscat,cu ajutorul cărora își formează un fel de hartă proprie. Este posibil ca unele păsări să se poată orienta și cu ajutorul mirosului: mirosurile recepționate din diferite direcții le pot aduce în legătură cu locurile lor de trai. Este posibil și ca sunetele neobișnuite să le fie de folos. Majoritatea păsărilor se orientează combinând aceste posibilități.
Specii de păsări călătoare
Se presupune că rândunica este cea mai cunoscută pasăre călătoare.De regulă este privită ca vestitorul primăverii, când revine din regiunile sudice ale Africii în Europa Centrală. Până la venirea toamnei,când pleacă din nou spre Sud, rândunelele cresc două generații de pui. Asemeni rudei sale, lăstunul de casă, rândunica este capabilă să zboare pe distanțe mari datorită corpului aerodinamic,suplu și aripilor înguste și arcuite. Păsările mai grele, cum ar fi berzele, trebuie să depună un efort mai mare pentru acest zbor. Tocmai din acest motiv, se străduiesc ca în timpul migrației să parcurgă distanțe cât mai mari prin planare. În timpul zborului de toamnă, dinspre Europa spre Africa, prin intermediul curenților ascendenți calzi se pot ridica ușor,din ce în ce mai sus. Pentru multe păsări, Europa Centrală reprezintă cel mai sudic punct al migrării.Lebăda pitică de exemplu, migrează din zonele de clocit ale Siberiei de Nord, până la malul Mării Nordice. Păsările migratoare nu le întâlnim doar în emisfera nordică,dar deoarece la Sud de Ecuator suprafața uscată este mult mai mică, numărul lor este redus, fiindcă au mai puține locuri pentru clocit. Cel mai departe pe linia malului migrează chira arctică. Cuibărește la Polul Nord și iernează în Africa de Sud, America de Sud și Antarctica; aceasta înseamnă că parcurge anual 35 de mii de kilometri.