Determină importanța trecerii scrierii de la limba slavonă veche la limba română.
Răspunsuri la întrebare
Ortografia limbii române este ansamblul de reguli care stabilesc scrierea corectă a limbii române. De la primul text scris în limba română care s-a păstrat (Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, 1521) până la scrierile de astăzi, normele ortografice au trecut prin nenumărate etape.Există păreri „originale” că limba română ar fi fost scrisă în istoria sa cu răbojuri (cu crestături, nu cu litere!) sau cu vechi „rune” nord-europene (găsite la Basarabi - Murfatlar, dar nu în limba română!), cu alfabetul latin (când?!), cu alfabetul grec cu alfabetul glagolitic și cu alfabetul chirilic, ambele paleo-slave, cu alfabetul de tranziție sau mixt, și în final din nou cu alfabetul latin.[necesită citare]
În mod cert, documentele păstrate folosesc (după criterii confesionale) fie alfabetul chirilic de redacție medio-bulgară, fie alfabetul latin, cu ortografii eclectice inspirate după modele ortografice maghiare, poloneze, etc. Scrierea româno-chirilică era utilizată până la începutul secolului al XIX-lea exclusiv de către românii ortodocși, iar cea româno-latină după modele străine numai de către românii catolici sau reformați, cu unele excepții (de exemplu Luca Stroici sau Dimitrie Cantemir - în scrierile acestora destinate exclusiv cititorilor străini). Dialectul sud-dunărean aromân sau macedo-vlah a fost scris până la începutul secolului al XIX-lea numai cu alfabetul grecesc.