Question

dialogul dintre Tudor și soldățelul șef​

Answer 1

Nu vreau să îţi împrumut trenuleţul pentru a plimba păpuşa. Nu vreauuu! strigă Tudor cât îl ţin plămânii.

- Bine, răspunse tristă Dorela, sora lui. Se retrase în camera ei şi îşi adună păpuşile pentru a le schimba şi aranja părul.

- Nu fiţi triste. Vă veţi plimba într-o bună zi cu un tren de-adevăratelea. Vă promit. Când merg în tabără, vă iau cu mine. Dorela le îmbrăţişă, aproape cu lacrimi în ochi.

*

Tudor îşi alinie soldăţeii. Le dă ordine, îi urcă în vagoane, îi trimite să facă lucruri rele: să distrugă toate jucăriile pentru fetiţe din librării.

Soldăţelul şef îi spuse:

- Nu este bine să facem asta. Vom produce multă suferinţă, vom stârni hohote de plâns şi mări de lacrimi.

- Nu mă interesează. Ordinele nu se discută, spuse Tudor. Nici nu termină de zis acestea, se îndreptă spre camera Dorelei, îi luă păpuşa preferată şi i-a rupt un picior şi o mână.

Când s-a trezit după somnul de prânz, Dorela a început să plângă.

- Nu mai suport răutatea ta. Eşti un frate rău, răsfăţat şi nesuferit. Ai să vezi că totul se va întoarce împotriva ta.

Tudor rămase mut în faţa răbufnirii surorii sale. Mereu era liniştită şi îi accepta toate faptele, majoritatea rele, bineînţeles.

Şi-a adunat soldăţeii, i-a aruncat în lada cu jucării - nu ştia că acestea au suflet - şi a ieşit în curte, puţin abătut.

- Oare ce mi se va întâmpla? Sunt cam rău. Nimeni nu se joacă cu mine. Nu am prea mulţi prieteni.

*

Soarele merge spre culcare. A predat ştafeta lunii, mare, rotundă, aurie, gătită să strălucească toată noaptea.

Stelele îi ţin de urât. Mai mici sau mai mari, stelele fac hore şi se simt bine în compania lunii.

Luna priveşte pe fereastra camerei Dorelei. Aceasta îşi face rugăciunea de seară.

- Te rog, îngeraşul meu cel bun, repară-mi păpuşa. E atât de frumoasă! Amin. Îşi mulţumesc.

Peste puţin timp, Dorela a adormit, liniştită. Îngerii i-au ascultat mereu rugăciunile.

*

Soldăţelul lui Tudor întâlneşte în lada cu jucării, păpuşa rănită. Aceasta oftează. Rănile dor şi suferă.

- Te repar eu. Imediat. Să caut mâna şi piciorul.

Soldăţelul găseşte membrele rupte şi i le prinse păpuşii.

- Gata. Eşti ca nouă, spuse mândru de reuşită, soldăţelul.

- Mulţumesc. Va fi fericită Dorela mâine când mă va vedea reparată.

- Mă gândeam că ar fi bine să-i dăm o lecţie tânărului Tudor, adaugă soldăţelul.

Nu e bine ceea ce face. Trebuie să-i demonstrăm asta cât mai curând.

-Da. Este o idee bună. Să facem o revoltă împotriva lui. Toate jucăriile să nu mai vrea să colaboreze cu el. Ar suferi, ar fi trist, şi-ar cere iertare şi ar învăţa să împartă, spuse pe nerăsuflate, păpuşa.

- E minunată ideea propusă de tine.

Soldăţelul a făcut o mică şedinţă. A rugat toate jucăriile lui Tudor să nu mai coopereze cu el, să nu accepte să execute "sarcinile" date de acesta.

Jucăriile au fost de acord. Se săturaseră şi ele să fie bruscate, aruncate fără milă în lada cu jucării, nebăgate în seamă cu zilele. A venit timpul răzbunării.

*

Razele călduţe ale soarelui mângâie uşor obrajii pufoşi ai celor doi fraţi.

- Bună dimineaţa, soare, spuse zâmbind micuţa Dorela.

S-a dus la baie, şi-a spălat faţa, dinţişorii, apoi a mers să vadă ce face frăţiorul ei răutăcios.

Cioc-cioc.

- Da, răspunde Tudor.

- Bună dimineaţa. Îmi cer iertare pentru ce am spus ieri. Nu am vrut să te fac nesuferit. Dar era păpuşa mea cea nouă. Jucăriile au şi ele suflet. Să te porţi mai frumos cu ele, zise Dorela, sărutându-l pe frunte. Eu te iubesc mult, să ştii.

- Şi eu te iubesc, Dorela.

*

Dorela s-a dus la lada cu jucării, având speranţa ca îngerul păzitor să-i fi ascultat rugăciunea.

A căutat emoţionată păpuşa. Când a găsit-o, nu-i venea să-şi creadă ochilor. I-a verificat de două-trei ori mâna şi piciorul apoi, ridicând ochii spre cer, spuse:

- Mulţumesc îngeraşul meu.

A luat păpuşa şi a alergat la Tudor.

- Uite, îngeraşul mi-a ascultat rugămintea şi mi-a reparat păpuşa.

- Ce bine! Mă bucur pentru tine. Mă simţeam tare vinovat. Merg să-mi verific şi eu lada cu jucării.

Tudor scoase soldăţeii, trenuleţul, îi alinie şi le-a dat ordin: să plimbe toate păpuşile.

Aceştia au rămas nemişcaţi.

Tudor le-a repetat ordinul. Soldăţeii s-au încăpăţânat să-l asculte. Nu au vrut sub nicio formă să îşi mişte picioarele.

Lacrimile s-au adunat în colţurile ochilor. Au început să curgă uşor pe obrajii dulci şi pufoşi.

- V-aţi supărat pe mine, am înţeles. apoi, spăşit, s-a dus la sora lui.