Doresc un rezumat la cartea Harun si Marea de povesti! Va rog! Este urgent!
Răspunsuri la întrebare
Eroul este Harun Khalifa, un băieţel ce locuieşte în oraşul trist cu mama lui (Soraya) şi tatăl (Raşid), un vestit povestitor. Dar totul se schimbă în ziua în care Soraya pleacă de acasă, iar Raşid îşi pierde talentul de a povesti. Harun se hotărăşte să-l ajute să-şi revină aşa că, atunci când îl întâlneşte pe Dakkă, Duhul Apei, pleacă cu el spre Oceanul de Poveşti. Aici are parte de aventuri nemaipomente în încercarea de a salva acest Ocean, pus în pericol de cei care urăsc cuvintele.
Avem de a face mai mult o poveste pentru copii, ceva în genul „Vrăjitorul din Oz” sau „O mie şi una de nopţi.” Mie mi s-a părut că seamănă bine cu „Povestea fără sfârşit” a lui Michael Ende, deoarece întâlnim tot un băieţel care trebuie să salveze o lume aflată în afara realităţii.
Cartea se citeşte foarte repede şi este scrisă simplu. Pentru mine a fost o lectură deconectantă, lejeră şi, nu în ultimul rând, amuzantă – am avut momente în care pur şi simplu m-a pufnit râsul.
Vreau să vă împărtăşesc mai jos un fragment ce prezintă o idee pe care nu am mai întâlnit-o şi care mi s-a părut foarte ingenioasă (este de fapt fragmentul care m-a făcut curioasă şi m-a determinat să citesc cartea):
[Harun] se uită în apă şi văzu că era formată dintr-o mie şi-o mie şi-o mie unul de curenţi, fiecare de altă culoare, împletindu-se şi despletindu-se ca-ntr-o imensă tapiserie de o complexitate uluitoare; şi Dakkă îi spuse că acestea erau Şuvoaiele de Poveşti, că fiecare fâşie colorată reprezenta şi conţinea o singură poveste. Diferitele părţi ale Oceanului conţineau diferite feluri de poveşti […] Oceanul de Poveşti era de fapt cea mai mare bibliotecă din univers. Şi pentru că erau sub formă fluidă, poveştile aveau puterea de a se schimba, de a se trasforma în noi versiuni ale lor însele, de a se uni cu alte poveşti devenind astfel mereu alte şi alte istorii; aşa că, spre deosebire de o bibliotecă de cărţi, Oceanul cu Şuvoaie de Poveşti era mai mult decât un depozit de basme. Nu era mort, ci viu.
La final, singurul regret (dacă pot spune că am aşa ceva) este că nu am citit „Harun şi Marea de Poveşti” cu câţiva ani în urmă, la vârsta potrivită.
SPOR !