Question

eseu:contributia savantilor umanisti la dezvoltarea culturii

Answer 1

Organizarea obstii satesti.O zi din viata unui taran serb.   Obstea sateasca a fost leaganul poporului nostru, in sensul ca poporul nostru, cu psihologia sa de obste (“popor generos”) s-a format si crestinat in cadrul obstei satesti, obstea fiind cadrul social in care s-a format si desavarsit etnogeneza si procesul crestinarii. Dupa retragerea aureliana administratia centrala din Dacia s-a desfiintat, alta administratie centrala nemailuand locul celei anterioare. In aceste conditii au ramas numai formele locale de organizare. Astfel orasele au continuat sa existe, dar se constata decaderea treptata a acestora. Dupa invazia devastatoare a hunilor din anul 376 e. n. pe ruinele oraselor s-a intins lumea satelor, care au primit noi denumiri. Satele au continuat sa se dezvolte, ramanand forma predominanta de organizare administrativa. Sapaturile arheolo 141e47b gice au confirmat ca 80% din satele existente in secolul al XIV-lea datau inca din epoca Daciei romane       In perioada la care ne referim influenta romana a continuat sa se manifeste prin schimburi comerciale, prin capetele de pod construite de catre romani, unde stationau trupe romane. De asemenea, chiar si in Oltenia de astazi, pana la brazda lui Novac, erau cantonate trupe romane. Istoricul Eusebiu ne vorbeste despre recucerirea Daciei in vremea imparatului Constantin cel Mare, care a construit un nou pod peste Dunare. S-a intensificat propaganda crestina dinspre Imperiul Roman. De aceea afirmam ca procesul de desavarsire a etnogenezei are loc in cadrul obstei satesti.        Caracterul teritorial al obstei satesti, in aceasta perioada, este atestat prin diverse argumente. Doua dintre acestea sunt mai semnificative: cel de ordin lingvistic si documentele scrise.      Taranul serb era taranul legat pamantului,depinzand cu pesoana si bunurile sale de acesta(era iobag). Iobăgia diferă de sclavie prin faptul ca șerbii nu puteau fi vânduți separat de pământul pe care îl lucrau sau îl primeau în folosință. În mod tipic, atunci când șerbia avea preponderență, pământul însuși nu putea fi vândut deoarece era asociat cu puterea politică, în schimb el putea fi transferat prinrăzboi, dăruire, căsătorie sau prin alte moduri. Fundamentele iobăgiei au fost puse pe vremea ultimilor ani ai Imperiului Roman. Pe durata războaielor din timpul crizelor secolului al treilea, mulți fermieri mici și-au vândut sau și-au abandonat pământurile, iar proprietatea asupra terenurilor agricole a ajuns să fie concentrată în moșii mari (latifundia), lucrate de țărani (coloni), care luaseră în arendă suprafețe arabile. Țăranii care lucrau pe aceste moșii datorau o rentă pentru porțiunea de teren care le asigura traiul și mai datorau stăpânului un număr de zile de muncă neplătită la arat, semănat și cules. De la un termen de plată al arendei la altul, datorită deteriorării economiei romane, colonii au început să nu mai fie capabili să plătească rentele și au ajuns legați de moșii prin debit. Edictul de la Milano (dat în 313, de către împăratul roman, Constantin cel Mare) a stabilit caracteristicile de bază ale iobăgiei. Colonii nu puteau să părăsească moșia sau să se căsătorească pe altă proprietate fără permisiunea stăpânului lor, iar copiii colonilor deveneau coloni la rândul lor. Pe de altă parte, stăpânul nu-și putea evacua colonii și nici nu le putea crește în mod arbitrar rentele și îndatoririle tradiționale. Astfel, colonii aveau traiul asigurat oarecum. Atât în partea răsăriteană a imperiului cât și în cea de vest, (unde invazia popoarelor germanice i-a îndepărtat pe unii vechi moșieri romani, dar a lăsat neatins sistemul economic de relații proprietar - arendaș), acest aranjament economic și juridic a asigurat cea mai mare parte a forței de muncă din agricultură de-a lungul întregii epoci feudale. În vestul european, apariția unor monarhi puternici, a orașelor și a unei vieți economice îmbunătățite, a slăbit sistemul senioral (feudal) în secolele XIII - XIV , iar iobăgia a devenit mai rară după Renaștere. Însă, în estul și centrul Europei, în țări precum Prusia, Austria, Polonia și Rusia, conducătorii au întărit șerbia în secolul al XII-lea, astfel încât proprietățile nobililor puteau produce mai multe grâne pentru noua piață profitabilă de export. În multe dintre aceste țări, iobăgia a fost abolită în timpul războaielor napoleoniene de la începutul secolului al XIX-lea. În Transilvania iobăgia a fost abolită la data de 6 iunie 1848 . Dar în Rusia s-au menținut practicile feudale până la data de 9 februarie 1861. În alte părți ale Europei, ca de exemplu în cea mai mare parte a Scandinaviei, instituțiile feudale, inclusiv șerbia, nu au fost niciodată practicate, dat fiind specificul agriculturii nordice.

Answer 2

    CONTRIBUŢIA CRONICARILOR LADEZVOLTAREA LIMBII ŞI LITERATURIIROMÂNE   Umanismul este o mişcare culturală, confundându-se cu Renaşterea, care s-amanifestat in secolele XIV-XVI, mai întâi în Italia, şi apoi în întreaga Europă.Ideea principală a fost aducerea omului în centrul Universului în locul luiDumnezeu, adoptând toleranţa religioasă ca reacţie împotriva Inchiziţiei catolice, care înEvul Mediu avusese puterea. Astfel, valorile spirituale antice au fost căutate şiredescoperite, s-a pronunţat înflorirea artei, culturii, literaturii şi susţinerea dreptului lacultura. Se manifestă încrederea în raţiune, în valorile modelatoare ale culturii. S-a regăsitarmonia între om şi natură.Umaniştii au atacat privilegiile feudale şi dreptul divin, luptând pentru drepturidemocratice şi reforme sociale, ceea ce era o adevărată noutate şi o schimbare radicală avremii. Ei s-au răzvrătit împotriva condiţiilor grele ale Evului Mediu, dorind oîmbunătăţire a condiţiilor omului, cu tot ceea ce înseamna viaţa pentru el.In cultura românească, Umanismul a pătruns abia spre sfârşitul secolului al XVI-lea, odată cu primii cărturari, cunoscători ai limbilor greacă şi latină, alături de voievoziromâni care au susţinut Renaşterea prin ridicări de adevărate monumente religioase în stilrenascentist.Totuşi, Umanismul românesc s-a identificat prin anumite trăsături, cum ar ficaracterul educativ al literaturii – cronicarii scriu dintr-un motiv umanist, conştienţi fiindde folosul cărţilor. Astfel, în „Predoslovie”, Grigore Ureche afirmă că s-a apucat să scrieo cronică pentru ca„să nu se înece anii cei trecuţi”şi moldovenii să rămână neştiutori aitrecutului lor „asemene fiarălor şi dobitoacelor celor multe şi fără minte”. In spiritulUmanismului, cronicarul urmăreşte faptele istorice petrecute în adevăr, nu„basnele şi poveştile”. Iar după Miron Costin, istoria nu însemna numai consemnarea faptelor trecute, ci şi tragerea unor învăţăminte din desfăşurarea evenimentelor, din zugrăvireaunor drame sociale sau omeneşti, care puteau fi evitate:„că letopiseţele nu sunt numai săle citească omul, să ştie ce au fost în vremi trecute, ce mai mult să fie de învăţătură ceeste bine şi ce este rău şi de ce să se ferească…”. Acest prozator de idei avea cunoştinţăcă scrisul este o„iscusită oglindă minţii omeneşti”. Continuatorul lui Ureche ştie că, pentru a nu vorbi el însuşi în deşert, pentru a fi continuat, la rândul lui, trebuie să fie citit.Elogiul „scrisorii” cheamă pe acela al lecturii:„Puternicul Dumnezeu, cinstite, iubitecetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cândva şi mai slobodeveacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vreme şi cu cetitul cărţilor a face iscusităzăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavădecâtu cetitul cărţilor…Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală”;„Deci fraţilor cetitorilor cu cât vă veţi îndemna a citi pre acest letopiseţu mai mult cu atâtveţi şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare răspunsuri la sfaturi, la domn şila noroade de cinste”.De asemenea, Umanismul românesc se deosebeşte şi prin caracterul patriotic,militar şi popular, cronicarii susţin tezele etnogenezei, romanitatea poporului român,latinitatea limbii române, unitatea poporului român, continuitatea românilor in Dacia.