Eseu despre relatii interpersonale, relatii dintre generatii si comunicarea si responsabilitatile in relatii de cuplu, daca puteti formula un eseu, va rog ajutati-ma!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
3
Comunicare si relatii interpersonale
I. Fundamentări teoretice ale conceptului de comunicare
A comunica înseamnă a pune ceva în comun, a pune în relaţie. Latinescul communicare, preluat
în mai toate limbile europene ( nu doar în cele romanice), alături de semnificaţia de contact sau
legătură, include şi pe aceea “de a pune în comun, a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca, a uni”.
Oamenii îşi comunică semnificaţii şi subînţelesuri. Între oameni, a comunica înseamnă a pune în
comun senzaţii, afecte, emoţii, sentimente, idei, opinii şi fapte. Aceasta înseamnă mai mult decât “ a
face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune” sau “a vorbi cu, a se pune în contact cu, a fi
în legătură cu”.
A comunica înseamnă a emite şi recepţiona mesaje, a trimite stimuli şi colecţiona răspunsuri.
Odată emis şi recepţionat, mesajul va aparţine, în comun, atât celui care a “dat”, cât şi celui care a
“primit”.
II. Tipuri de comunicare
În funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre ei, există cinci tipuri de
comunicare:
1. Comunicarea intrapersonală
În cazul acestui tip de comunicare emiţătorul şi receptorul sunt indiscernabili. Ea este
consilierea individului uman cu sine însuşi, atunci când ascultă “vocea interioară”. Astfel, se cunoaşte şi se judecă pe sine.
2. Comunicarea interpersonală
Ea presupune cel putin doi participanţi şi ocupă un loc aparte în ierarhic tipurilor de
comunicare, deoarece prezintă, mai mult decât oricare dintre acestea, calitatea de a influenţa
opiniile, atitudinile şi credinţele oamenilor.
3. Comunicarea de grup
Este o altă ipostază a comunicării interpersonale, ce presupune mai mult de doi participanţi.
Limita superioară variază de la caz la caz, dar, în general, sunt considerate tipice pentru această formă de comunicare grupurile zise “mici”, cu cel mult zece participanţi, în care legătura
interpersonală a fiecăruia cu fiecare nu este grevată de nici un fel de îngrădiri. 4.Comunicarea publica
Implică prezenţa unui emiţător unic şi a unei multitudini de receptori.
Obiectivul principal nu este transmiterea cu maximă acurateţe şi obiectivitate a unei informaţii
corecte dintr-un domeniu dat, ci persuasiunea, câştigarea publicului pentru o teză, poate nu
întotdeauna ireproşabilă sub raportul valorii ei de adevăr.
5. Comunicarea de masa
Presupune prezenţa obligatorie a unui “producător instituţionalizat” de mesaje adresate unor
destinatari necunoscuţi. Deşi îmbracă forme dintre cele mai variate (producţie de carte, presă scrisă,
transmisii de radio sau televiziune) acest tip de comunicare se caracterizează în toate cazurile
printr-o slabă prezenţă a feed-back-ului, incomplet şi mult întârziat comparativ cu cel din domeniile
comunicării interpersonale sau publice.
-Obiectivele comunicarii interpersonale:
persuadarea interlocutorului;
• autocunoaşterea: presupune dirijarea interacţiunii cu partenerii de comunicare în aşa fel încât
să-i determine să ne destăinuie constatările pe care le-au făcut în legătură cu trăsăturile şi
manifestările noastre ce scapă propriei capacităţi de observare;
• descoperirea lumii exterioare: cunoştinţele noastre despre lume provin din multe alte surse,
schimbul de informaţii cu interlocutorii umani direcţi ocupând, din acest punct de vedere, un loc
destul de modest, dar nu este mai puţin adevărat că ele se fixează devenind parte a personalităţii
noastre, în mare măsură sub influenţa convorbirilor purtate cu cunoscuţii pe temele respective;
• stabilirea şi menţinerea de relaţii semnificative cu alte fiinţe umane;
• ajutorarea semenilor reprezintă motivaţia şi obiectivul unei clase bogate de comunicări
interpersonale. Comunicarea în scopul ajutorării face obiectul unor profesiuni distincte, precum
cea de medic, preot, consilier etc.
• jocul şi distracţia implică şi ele o comunicare interpersonală. Aparent marginal şi frivol, jocul
ocupă în viaţa omului şi a omenirii un loc mult mai important decât consimte să-i acorde opinia comună.Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit în
comunicarea interumanã.
-Limbajul:este mai mult decât un mijloc de transmisie, el este şi un mod aparte de conduitã a
individului (conduitã verbalã) care implicã activitãţi diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei,
reţinerea de mesaje sonore, reproducerea sau traducerea lor. De asemenea, conduita verbalã se
subsumeazã unei familii mai largi de conduite: conduite simbolice (desen, gesturi, scris, alte
coduri).
Limbajul este un alt component al procesului de comunicare.
În acest sens se acceptã de cãtre diverşi specialişti ideea dupã care, capacitatea de a-şi
formula şi transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie pentru om.
I. Fundamentări teoretice ale conceptului de comunicare
A comunica înseamnă a pune ceva în comun, a pune în relaţie. Latinescul communicare, preluat
în mai toate limbile europene ( nu doar în cele romanice), alături de semnificaţia de contact sau
legătură, include şi pe aceea “de a pune în comun, a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca, a uni”.
Oamenii îşi comunică semnificaţii şi subînţelesuri. Între oameni, a comunica înseamnă a pune în
comun senzaţii, afecte, emoţii, sentimente, idei, opinii şi fapte. Aceasta înseamnă mai mult decât “ a
face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune” sau “a vorbi cu, a se pune în contact cu, a fi
în legătură cu”.
A comunica înseamnă a emite şi recepţiona mesaje, a trimite stimuli şi colecţiona răspunsuri.
Odată emis şi recepţionat, mesajul va aparţine, în comun, atât celui care a “dat”, cât şi celui care a
“primit”.
II. Tipuri de comunicare
În funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre ei, există cinci tipuri de
comunicare:
1. Comunicarea intrapersonală
În cazul acestui tip de comunicare emiţătorul şi receptorul sunt indiscernabili. Ea este
consilierea individului uman cu sine însuşi, atunci când ascultă “vocea interioară”. Astfel, se cunoaşte şi se judecă pe sine.
2. Comunicarea interpersonală
Ea presupune cel putin doi participanţi şi ocupă un loc aparte în ierarhic tipurilor de
comunicare, deoarece prezintă, mai mult decât oricare dintre acestea, calitatea de a influenţa
opiniile, atitudinile şi credinţele oamenilor.
3. Comunicarea de grup
Este o altă ipostază a comunicării interpersonale, ce presupune mai mult de doi participanţi.
Limita superioară variază de la caz la caz, dar, în general, sunt considerate tipice pentru această formă de comunicare grupurile zise “mici”, cu cel mult zece participanţi, în care legătura
interpersonală a fiecăruia cu fiecare nu este grevată de nici un fel de îngrădiri. 4.Comunicarea publica
Implică prezenţa unui emiţător unic şi a unei multitudini de receptori.
Obiectivul principal nu este transmiterea cu maximă acurateţe şi obiectivitate a unei informaţii
corecte dintr-un domeniu dat, ci persuasiunea, câştigarea publicului pentru o teză, poate nu
întotdeauna ireproşabilă sub raportul valorii ei de adevăr.
5. Comunicarea de masa
Presupune prezenţa obligatorie a unui “producător instituţionalizat” de mesaje adresate unor
destinatari necunoscuţi. Deşi îmbracă forme dintre cele mai variate (producţie de carte, presă scrisă,
transmisii de radio sau televiziune) acest tip de comunicare se caracterizează în toate cazurile
printr-o slabă prezenţă a feed-back-ului, incomplet şi mult întârziat comparativ cu cel din domeniile
comunicării interpersonale sau publice.
-Obiectivele comunicarii interpersonale:
persuadarea interlocutorului;
• autocunoaşterea: presupune dirijarea interacţiunii cu partenerii de comunicare în aşa fel încât
să-i determine să ne destăinuie constatările pe care le-au făcut în legătură cu trăsăturile şi
manifestările noastre ce scapă propriei capacităţi de observare;
• descoperirea lumii exterioare: cunoştinţele noastre despre lume provin din multe alte surse,
schimbul de informaţii cu interlocutorii umani direcţi ocupând, din acest punct de vedere, un loc
destul de modest, dar nu este mai puţin adevărat că ele se fixează devenind parte a personalităţii
noastre, în mare măsură sub influenţa convorbirilor purtate cu cunoscuţii pe temele respective;
• stabilirea şi menţinerea de relaţii semnificative cu alte fiinţe umane;
• ajutorarea semenilor reprezintă motivaţia şi obiectivul unei clase bogate de comunicări
interpersonale. Comunicarea în scopul ajutorării face obiectul unor profesiuni distincte, precum
cea de medic, preot, consilier etc.
• jocul şi distracţia implică şi ele o comunicare interpersonală. Aparent marginal şi frivol, jocul
ocupă în viaţa omului şi a omenirii un loc mult mai important decât consimte să-i acorde opinia comună.Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit în
comunicarea interumanã.
-Limbajul:este mai mult decât un mijloc de transmisie, el este şi un mod aparte de conduitã a
individului (conduitã verbalã) care implicã activitãţi diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei,
reţinerea de mesaje sonore, reproducerea sau traducerea lor. De asemenea, conduita verbalã se
subsumeazã unei familii mai largi de conduite: conduite simbolice (desen, gesturi, scris, alte
coduri).
Limbajul este un alt component al procesului de comunicare.
În acest sens se acceptã de cãtre diverşi specialişti ideea dupã care, capacitatea de a-şi
formula şi transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie pentru om.
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Istorie,
8 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă