Question

faceti un scurt dialog intre un baiat si o frunza imaginativa !

Answer 1

Prin fereastra întredeschisă, un vânt puternic și rece de toamnă suflă în interiorul camerei. Perdeaua ușoară este împinsă cât colo cu putere. Speriat de mișcarea bruscă a materialului alb, care aducea cu o arătare, copilul alergă spre fereastră cu gândul să o închidă. Tocmai atunci prin deschizătura ferestrei, pe o nouă undă trimisă de vânt, își făcu apariția o frunzuliță mică și uscată. Speriată că ar putea fi alungată de băiatul ce se îndrepta spre ea, frunzuliță îi vorbi.

- Bună, băiatule drăguț! Ce bine e la tine în cameră. E cald, iar vântul nu ajunge pâna aici!
- Da, e bine, cred cald, spuse incoerent copilul, uimit de faptul că frunza îi vorbi.
- Te văd foarte surprins de faptul că vorbesc. Nu ai mai văzut frunze vorbitoare?
- Sincer? Nu! Și nici acum nu cred că e real ce se întâmplă. Cred că am făcut febră și delirez, spuse copilul ducându-și imediat mâna la cap pentru a se cerceta.
- Nu ai nimic. Eu chiar vorbesc. Pâna acum câteva secunde am locuit în copacul de lânga geamul tău. Și suratele mele sunt vorbitoare. Așa suntem noi, o specie de frunze vorbitoare, continuă frunzulița, hotărâtă să-l convingă pe băiat.
- Da? Și ce dorești de la mine?
- Să nu mă arunci afară în brațele vântului nemilos! 
- Dar locul tău nu e afară, cu celelalte frunze ruginii?
- Tu ai vrea să stai afară în frig și să fii aruncat dintr-o parte în alta? spuse imediat frunzulița veștedă.
- Dacă toate frunzele ar face așa, toamna nu ar mai avea farmec, răspunse copilul pentru a evita întrebarea frunzei.
- Unde este acest farmec de care vorbești? În durerea noastră?
- Ei, nici chiar așa. Vorbești de durere? Așa e natura, toamna frunzele copacilor îngălbenesc și cad. Poeții au vorbit mereu frumos despre voi frunzele.
- Haide atunci să-ți povestesc pe scurt care e viața noastră, spuse tristă frunzulița gingașă. Ne naștem primăvara din roua dimineții și razele blânde ale soarelui. La început suntem niște muguri mici, iar apoi odată cu primăvara creștem și înverzim frumos. Apoi, vara, facem umbră pământului și devenim principalul laborator de energie pentru copacul pe care sălășluim. În paralel, consumăm dioxidul de carbon din natură și îl transformăm în oxigen. Fără noi, voi, celelalte viețuitoare, nu ați putea rezista. Toamna, odată cu apariția vântului rece, soarele devine speriat și nu mai încălzește cu atâta putere, iar noi frunzele ne veștejim. Puterea ni se diminuează cu fiecare zi care trece, până când secătuite de energie și lipsite de vlagă nu ne mai putem ține de creanga noastră. Vântul ne simte slăbiciunea, ne smulge și ne aruncă în aer. De acolo, e voia întâmplarii unde vom ajunge. Cum ți se pare până acum, copil bun la suflet? zise frunzulița plină de emoție.
- Din cum mi-ai povestit, am înțeles că viața voastră, a frunzelor, are un final trist, menționă copilul impresionat de povestea frunzei.
- Ai înțeles bine. Și încă nu ai aflat finalul. După ce bântuim prin aer, vântul ne împinge spre pământ. Aici stăm până când neau rece ca gheața se așterne peste noi, înghețăm și ... frunzulița se oprise, așteptând reacția băiatului. Aceasta nu se lăsă prea mult așteptată:
- Și dispăreți! Trist și cam nedrept! concluzionă copilul. Aș dori să te ajut, dar nu știu cum...
- Ai putea să mă așezi în cameră într-un loc ferit de frigul neprietenos. Uite, spre exemplu, în cartea aceea groasă de pe raftul de sus al bibliotecii. Ce spui? Mă găzduieșt?
- Dacă vrei tu în cartea aceea, de ce nu? spuse băiatul bucuros că frunzulița identificase o soluție. Am să te las să dormi acolo mai mult timp, probabil că toamna te-a obosit peste măsură, nu?
- Sunt foarte obosită. Voi dormi în cartea aceea cât timp mă vei lăsa tu. 

Frunza nici nu apucă să termină bine propoziția, că băiatul o apucă de tulpinița galbenă. Deschise cartea și o plasă între paginile călduroase ale acesteia. O închise cu grijă și o așeză înapoi în bibliotecă. Din mijlocul cărții cu cotor gros, glasul frunzuliței se auzi înfundat:

- Mulțumesc băiatule inimos! Trezește-mă la primăvară!
- Somn ușor, frunzuliță. Te voi trezi când primăvara se va vedea la orizont.