Question

Figurile de stil explicate din primele 2 strofe ale poeziei Floare albastra?

Answer 1

dulce netezindu-mi parul-metafora  Epitete: "de-aur parul", "albastra, dulce floare"; mparatii: "Voi fi rosie ca marul", "Dulci ca florile ascunse";
Personificari: "izvoare plang in vale";

Answer 2

Mihai Eminescu a fost şi este cel mai mare poet şi scriitor român, “cel mai mare poetromantic” şi a realizat o operă monumentală a tradiţiilor populare şi culte naţionale,“depăşindu-le prin geniul şi munca sa”.De-a lungul vieţii, Mihai Eminescu a scris poezii filozofice precum “Luceafărul”,“Scrisoarea I”, poezii de inspiraţie folclorică sau mitologică “Revedere”, poezii ce au ca temănatura “Dorinţa”, “Sara pe deal”, “Lacul”, sau iubirea “Floare albastră”.Publicată în revista “Convorbiri literare”, poezia “Floare albastră” constituie după cumspunea Vladimir Streinu “primul mare semn al operei viitoare”.Poezia “Floare albastră”, ca specie literară este idilă şi aparţine liricii peisagiste şi erotice,care prezintă în chip idealizat iubirea, într-un cadru rustic, fiind ilustrate prin imagini artistice şifiguri de stil tablouri din natură şi puternice trăiri interioare, cu predilecţie sentimentul dedragoste.Poezia romantică “Floare albastră” face parte din tema iubirii şi a naturii, dar spre dosebirede alte poezii erotice această creaţie cuprinde şi idei filozofice.Tema o constituie aspiraţia poetului spre iubirea ideală, spre perfecţiune, care nu se poateîmplini, scepticism exprimat de ultimul vers al poeziei: ’’Totuşi este trist în lume’’.Ideea poetică exprimă tristeţea şi nefericirea omului de geniu pentru neputinţa de a atingeabsolutul iubirii, pentru imposibilitatea împlinirii cuplului erotic.Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme “floare”, reprezentând efemeritatea,delicateţea şi “albastru” sugerând infinitul cosmic dar şi aspiraţia.Titlul este o metaforă simbol, un motiv romantic care apare şi în alte literature. În literaturagermană, in lirica lui Novalis “floarea albastră” se metamorfozează în femeie luând chipuliubitei şi tulburând inima eroului. În literatura italiană, în poezia lui Leopardi, motivul “floriialbastre” sugerează puritatea iubirii şi candoarea iubitei. Iar la Eminescu reprezintă voinţa dar şi nostalgia nesfârşitului sau femeia ideală.De asemenea albastrul, simbolizează infinitul, depărtările mării şi ale cerului, iar floarea poate fi fiinţa care păstrează dorinţele. Poezia este construită pe două planuri distince, inegale ca întindere: un plan al femeii,ilustrând monologul liric, iar celălalt al bărbatului, ilustrând monologul lirico-filozofic. Femeiaeste o copilă naivă, dornică să se maturizeze prin iubire, iar bărbatul este un contemplativ,sedus de dulceaţa jocului inocent, dar preocupat de idei filozofice.Elementele de prozodie se caracterizează prin rimă îmbrăţişată, măsură de 7-8 silabe, şi ritmtrohaic, în spiritul metricii populare.Incipitul este o interogaţie retorică a iubitei, adresată bărbatului visător “cufundat în stele”şi în “ceruri nalte”.Planul feminităţii cuprinde strofele 1-3 şi 5-12. Are forma unui monolog, alcătuit în prima parte dintr-un reproş, şi apoi, în partea următoare dintr-o provocare inocentă, care este un act deseducţie.Reproşul este expresia intuiţiei feminine, care simte înstrăinarea bărbatului, cufundarea lui“în stele”, “în nori” şi “ceruri nalte”.Adverbul “iar” arată repetabilitatea confuziei bărbatului asupra căilor omului de a fi fericit(el crezând că această stare se poate împlini prin cunoaşterea ideilor filozofice). Versul “De num-ai uita încalte” sugerează dorinţa inocentă a fetei de a nu fi uitată de bărbatul meditativ. Dinstructura “în zadar” reiese inutilitatea preocupărilor reflexive, întrucat ceea ce dorea să afle nuera necomplicat, ci pur şi inocent.Confuzia bărbatului o determină pe fată să-l avertizeze asupra capcanei în care ar putea săcadă, şi anume să nu caute prea târziu fericirea, iubirea: “Nu căta în depărtare/ Fericirea ta,iubite!”Ghilimelele care delimitează primele trei strofe evidenţiază vorbirea directă, textul citataparţine iubitei şi este reprodus pentru a creiona portretul omului de geniu.Iniţiativa adresată de fată “Hai in codrul cu verdeată”, poate fi interpretată şi ca pe o lecţiede iniţiere.Pastelul imagineaza un cadru romantic, feeric, in care natura e personificată: “izvoare plâng”, “ochi de pădure”. Natura e protectoare a cuplului (natura erotizată), deoarece preiamanifestările şi sentimentele îndrăgostiţilor. Peisajul descris este măreţ: “prăpastie”, “stâncă”,“baltă”, “noapte”. Planul terestru se îmbină cu cel cosmic.Ideea izolării cuplului de îndragostiţi de restul lumii, dorinţa de intimitate a îndrăgostiţilor,este întâlnită în această poezie în motivul cuplului biblic, edenic.Portretul fetei întruchipează idealul de frumuseţe eminesciană, aici caracterele fetei fiindreliefate prin intermediul epitetelor cromatice: “de-aur părul”, “roşie ca mărul”