Question

Grădina mea – grădina copilăriei mele –
Avea odată straturi și alei.
Pe brazde negre înfloreau pansele
Și le stropeau pe înserat bătrânii mei
C-o stropitoare verde, smălțuită.
Erau pe-aicea flori de mărgărită
Și micșunele cu parfum de mosc...

Grădina noastră... n-o mai recunosc.
Dar prin perdeaua de cireși și nuci,
Mă cheamă-n umbră casa părasită. [...]

E tot sub streșini cuibul rândunicii,
Și poate că-i aceeași rândunică.
M-apropii, cu sfială și cu frică:
În casa asta mi-au murit bunicii...
Și simt că-n zâmbetul meu tânar port
Surâsul lor, de-atâta vreme mort.

La ușa ce se vaietă prelung
Mă-ntâmpină parfum închis și greu,
Și-n pragul putred, din trecut, m-ajung
Vechi amintiri din ceea ce-am fost eu.


Odăile pustii mi se arată
Atât de mari cum îmi păreau odată,
Pe vremea când le măsuram, tiptil,
Cu pași mărunți și șovăielnici de copil.
Era atât de nalt pe-atunci plafonul scund,
Și ușile erau atât de grele
Când încercam să mă ascund,
Ținându-mi răsuflarea, după ele...

De-atâta colb, ferestrele-s opace.
Pe brazda-ngustă-a picăturilor de ploaie
Pătrunde cenușie în odaie,
În raze lungi, lumina care moare.

Și – uite: nu mai are niciun geam
Fereastra lângă care așteptam,
Înfrigurată și nerăbdătoare,
Întâiul fulg molatic de ninsoare.

În colț era oglinda veche și pătrată.
În apa-i de lumină înghețată
Puneau de-a pururi înserările târzii
Fantome plutitoare, fumurii.

Păianjenul tăcerii țese moi
Și diafane pânze de mătasă
Și, răstignită pe păreții goi,
Singurătatea stăpânește-n casă. [...]

Și-mi pare că, de m-aș întoarce fără veste,
Ar răsări, când s-ar deschide ușa,
Un zâmbet grav și dulce de bunică,
Doi ochi mirați și palizi de brândușă
Și-un cuvios parfum de levănțică.

Cu glas tremurător și ușurel,
Bunicul m-ar chema-n iatac la el.
Cu mâini subțiri, m-ar ridica în brață.
Aș aștepta să iasă din scrinul vechi de nuc
Feliile de pâine cu dulceață
Și vrafurile cărților cu poze
În care-aș regăsi, sub scoarțe moi de piele,
Poveștile copilăriei mele.
Și pe divanul înflorat cu roze
Aș adormi-n iatacul cald și bun,
În miros de gutui și de tutun..

CAT MAI REPEDE VA ROG​

Answer 1

Răspuns:

Explicație:

Epitet cromatic:stropitoare verse

personificare:parfum închis si greu

metafora:Ținându mi răsuflarea,dupa ele