Question

Impărat slăvit e codrul,
Neamuri mii ei cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei Sale.

Luna, Soare şi Luceferi
El le poarta 'n a lui herb,
Impregiuru-i are dame
Si curteni din neamul cerb.

Crainici, iepurii cei repezi,
Purtători ei sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Si izvoare spun poveşti.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape, pe poteci,
Vezi bejanii de albine,
Armii grele de furnici.

Hai şi noi la craiul, dragă,
Si să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Să ne pară jucării.

Mi'a pare cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
De cât ori şi ce păpusă
Să te facă mai presus.

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei.

Adormi-vom, troeni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Si prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept...
O auzi, cum chiamă acuma
Craiul sfatu-i întelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Impreju-ne s-adună
Ale Curtii mândre neamuri:

Caii marii, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase,
Ciute sprintene de munte,

Si pe teiul nostru întreabă,
Cine suntem? stau la sfaturi;
Eară gazda noastră zice
Dându-şi ramurile -n lături:

O priviţi-i, cum visează
Visul codrului de fagi,
Amandoi ca întro poveste...
Ei îşi sunt aşa de dragii!


Cine ma ajuta sa analizez poezia ---> macar primele 5-7 strofe : va dau 50 de puncete :=)

Answer 1

Decorul natural este fabulos-feeric şi totodată intim ocrotitor: Codrul este impunător, „împărat slăvit”, vieţuitoarele de la cerbi şi „bouri înalţi” până la albine şi „armii de furnici” i se supun, soarele şi luceferii îi sunt herb, dar îndrăgostiţii dorm sub un tei, legănaţi de sunetul buciumului, lângă izvor, troieniţi de flori şi înconjuraţi protector de ramuri, întreaga poezie sugerează un amfiteatru verde, viu, în centrul căruia se află scena luminată de razele lunii, pe care se „joacă”, în parte ascunsă, în parte vizibilă, idila celor doi. Ritmul este trohaic, asigurând poeziei o desfăşurare sprinten coborâtoare, ca alergarea unui izvor prin prundişul albiei. În ceea ce priveşte rima, ea este mai ciudată, de felulabcb, în care numai versurile doi şi patru se încrucişează. George Călinescu arată însă că rima esteaa şi numai aşezarea grafică ne împiedică să o vedem. Anulând îndoitura rima binară ar ieşi în evidenţă: „Împărat slăvit e codrul / Neamuri mii îi cresc sub poale / Toate înflorind din mila / Codrului, Măriei-Sale.” Atunci, ne întrebăm, de ce a procedat poetul la fragmentarea versului în două? Răspunsul nu este atât de greu de aflat. Cu geniul său artistic Eminescu a intuit sau şi-a dat seama că un vers din opt picioare metrice ar fi fost prea amplu şi „greoi” pentru ritmul poeziei sale şi atunci l-a scindat dându-i acea „curgere” voioasă de care am vorbit.