Informații despre îmbrăcămintea Grecilor... Repede va rog frumos!Clasa IV..... Dau coroană
Mersi!
Pwp
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Nici chiar sclavii nu se îmbrăcau deosebit de cetăţeni. Ţesături din ţări îndepărtate, ca mătasea sau bumbacul, erau aproape inexistente; excepţie făceau ţesăturile de in – la început importate din Asia Mică; apoi inul a fost cultivat şi în Grecia continentală şi în câteva insule din Marea Egee. Materialul folosit în mod curent era lâna; părul de capră – pentru veşmintele grosolane ale păstorilor şi ale populaţiei sărace.
Hainele – tunica, mantia, hlamida – nu erau confecţionate şi ajustate prin cusături şi tăieturi după forma corpului, ci constau dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă, care se purta drapată, lăsată să cadă liber pe corp, prinsă doar la mijloc cu o centură, pe umăr cu o agrafă sau cu un nod, şi doar cu câteva puncte cusute. Tunica, scurtă până la genunchi, legată la mijloc cu un cordon, fixată pe umărul stâng cu o fibulă, lăsând liberă partea dreaptă a bustului, era veşmântul cel mai obişnuit, purtat chiar şi de sclavi sau de mateloţi. O variantă era tunica prinsă cu câte o agrafă pe amândoi umerii şi cu multe pliuri la mijloc. Uneori putea avea – după model persan – şi mâneci lungi, cusute. Se mai purta, apoi, şi în epoca clasică vechea tunică ioniană, lungă până la glezne; o purtau preoţii şi, în general, era o haină de ceremonii. Tunica se purta direct pe corp (lenjerie intimă nu exista) şi nu se scotea nici noaptea.
Peste tunică se purta drept manta (himation) o bucată dreptunghiulară de stofă (pe care cei eleganţi o aveau cu dungi în culori), nefixată cu nimic, înfăşurată liber în jurul corpului, cu multă eleganţă şi lăsând libertatea mişcărilor. Cum tinerii spartani purtau această manta fără tunică, direct pe corp, mulţi atenieni – probabil cei mai săraci – îi imitau. Mantaua soldaţilor şi a călăreţilor, de culoare purpurie – hlamida – era mai scurtă şi prinsă pe umăr cu o agrafă.
Veşmintele femeilor nu se deosebeau esenţial de cele ale bărbaţilor decât prin calitatea mai fină şi uneori prin transparenţa ţesăturilor (femeile purtau mult ţesături de in), prin culorile mai vii şi, desigur, printr-o ajustare mai cochetă.