Question

Intre cine se realizeaza legatura de hidrogen si cum se realizeaza?

Answer 1

Hidrogen si Oxigen , care formează H2O adică apa . 
 
H + O - Hidrogenul are valența 1 , iar oxigenul are valența 2 = H2O  
 
Această legătură se realizează prin combinarea a doi atomi de hidrogen și a unui atom de oxigen ! :) 

Answer 2

Legătura de hidrogen este un tip de legătură intermoleculară relativ răspândită, dat fiind numărul mare de combinaţii în care hidrogenul apare legat direct de elemente puternic electronegative cum sunt: fluorul, oxigenul, azotul, clorul, etc. existând clase de combinaţii în care moleculele sunt unite între ele, pe lângă interacţiuni Van der Waals şi prin acest tip de legături suplimentare. Astfel sunt hidrurile (HF, H2O, NH3), oxoacizii şi sărurile acide ale acestora, acizii organici şi sărurile lor acide, alcooli, fenolii, hidroxilamina, aminele, iminele, amiduri, hidrazida, acizii azothidric şi cianhidric, aminoacizii. 
Legătura de hidrogen se formează datorită particularităţilor pe care le prezintă protonul: 
- este complet lipsit de înveliş electronic; 
- are raza cea mai mică, ceea ce permite pătrunderea lui în învelişul electronic al atomilor; 
- are sarcina specifică cea mai mare; 
- puterea sa polarizantă este maximă. 
Deşi în substanţele menţionate protonul nu este total lipsit de înveliş electronic, deoarece participă la legături covalente, aceste caracteristici ale lui fac ca şi în starea sa parţial dezecranată, aşa cum se află când este legat de cele mai electronegative elemente, să fie avid de electroni, polarizând puternic învelişul electronic al moleculelor vecine. Neavând electroni, nu este respins de învelişul electronic al atomilor şi poate să se apropie de moleculele vecine şi să-şi ataşeze perechilor de electroni neparticipanţi cu care realizează o legătură de tip special, numită legătură de hidrogen. Deşi legătura de hidrogen are la bază fenomenul de polarizaţie, totuşi ea nu este o legătură de natură electrostatică pură, ci are şi caracter de legătură covalentă, fiind dirijată în spaţiu şi prezentând unghiuri şi distanţe intermoleculare constante. 
Examinarea numărului mare de compuşi cu legături de hidrogen duce la concluzia că acestea se pot grupa în: 
- legături de hidrogen tari, în care protonul, legat tricentric, se găseşte la aceeaşi distanţă faţă de atomii pe care îi leagă; 
- legături de hidrogen slabe, care au protonul aşezat asimetric faţă de atomii pe care îi leagă, asigurând o distanţă între aceştia mai mare decât a unei covalenţe normale. 
MLV explică legătura de hidrogen slabă prin atracţia electrostatică ce o exercită protonul, care este dezecranat, faţă de norul unei perechi de electroni neparticipanţi da la atomul puternic electronegativ. 
În legăturile de hidrogen slabe, delocalizarea este parţială, electronii plasându-se parţial şi în orbitalul molecular de antilegătură. Ocuparea OMA cu electroni, conduce la o anulare a efectului de legătură, dar datorită faptului că interacţiunea este tricentrică, OMN rezultat în urma anulării este tricentric şi deci localizarea are loc pe toate cele trei centre. Prin urmare, în legăturile de hidrogen slabe protonul se leagă atât bicentric cu atomul de care este mai apropiat, cât şi tricentric, de ambii atomi vecini, puternic electronegativi. 
Astfel, în cazul apei, se formează o legătură tricentrică asimetrică, mai scurtă către atomul de oxigen cu care hidrogenul este legat covalent şi mai lungă cu atomul de oxigen al unei 
molecule învecinate. Legăturile de hidrogen slabe, asimetrice determină asocieri moleculare care pot să apară în toate stările de agregare, cum este în cazul (HF)n sau numai în stările condensate, cum este în cazul H2O şi NH3. 
În legăturile de hidrogen tari, se formează OM tricentrici, care de fapt sunt punţi de hidrogen, formate prin legături σ extinse, de exemplu în [F-H-F]- în care OM au aceeaşi extindere pe direcţiile ambelor nuclee. 
Legăturile de hidrogen influenţează puternic proprietăţile substanţelor mai ales proprietăţile fizice, care depind de interacţiile dintre molecule, explicând proprietăţile fizice anormale ale combinaţiilor care conţin acest tip de legături, cum sunt: punctele de topire şi de fierbere, căldurile latente de topire şi vaporizare la punctul de fierbere, căldurile specifice foarte înalte, densitatea mai scăzută, solubilitatea în solvenţi polari.