Ma ajuta cineva ? va rog: scrieti o compunere de o pagină cu titlu o călătorie cu peripetii
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Salut, compunerea de mai jos se încadrează într-o pagină de Word, dar nu știu dacă se încadrază într-o pagină de caiet A4. Oricum, sper să te ajute. M-am limitat mult când am încercat să o scriu.
Ora prânzului trecuse de mult, dar mie nu îmi era foame, căci ședeam pe șezlongul ruginit de pe plajă și citeam din romanul pe care l-am adus în ghiozdan. Era o carte bună, trebuie să recunosc, căci mă ținuse captiv în mrejele ei mai bine de două ore. Dar, așa îmi plăcea mie să călătoresc. Singur, cu o carte bună. Acum, însă, când soarele era puternic, iar umbrele niște pete de smoală, stomacul îmi ghiorțăia furios. Am pus cartea pe nisip, aproape de piciorușele șezlongului, pentru a o avea la îndemănă, și m-am ridicat pe coate. Șimteam boarea sărată a mării și o adiere fierbinte, ce-mi biciua fața. Ochii mi s-au mijit instantaneu când au întâlnit valurile imense de lumină, ce cădeau pe nisipul orbitor, la care nu mai privisem de multă vreme. Am clipit des, alungând orice lacrimi care aveau să-mi alunece pe obraji.
Am privit în stânga și în dreapta. O mulțime de oameni roiau în jurul meu; unii chiuiau, în special copiii, alții încercau să se bronzeze la soare, într-o culoare asemănătoare cu cea a crenvuștilor fierți. Doar eu păream elementul care nu se potrivea în peisaj, căci priveam năuc, de parcă tocmai m-aș fi trezit dintr-un somn lung, peste tot în jurul meu. Am răsuflat printre buze și am căzut, așa lung cum eram, înapoi pe șezlong. Umerii îmi frigeau, puteam să simt asta, dar nu mă interesa. Era o zi superbă și voiam să profit de ea. Mai întâi trebuia să mă obișnuiesc cu lumina puternică a zilei, apoi puteam să mă arunc în mare și să fac o baie mică, însă fără a mă îndepărta de locșorul meu, unde îmi țin cremele de corp, hainele și banii, cei din urmă ascunși în ghiozdan. Da, sună bine. Apoi, după ce m-aș fi uscat, aș fi putut să iau prânzul, pe care l-am ratat din cauza unui roman bun, la restaurantul modest din capătul străzii.
Momentan, mă holbam cu ochii îngustați la fâșiile răsfirate de nori. Semănau cu niște bucăți de vată de zahăr sau, cum mi-ar plăcea mai mult să spun, cu o flotă de corăbii celeste care pluteau pe un ocean nemărginit. Era o comparație frumoasă, pe care o citisem la începutul cărții. De atunci, propoziția aceea mi-a rămas în cap aidoma unei melodii pe care ai auzit-o de prea multe ori. Mă gândeam la aceste lucruri, mărunte de altfel, când am auzit un strigăt puternic. Era o voce răgușită, a unui bărbat trecut de vârsta pensionării. Brusc, m-am ridicat în capul oaselor, de parcă aș fi fost curentat. Și, dacă stau să ma gândesc, chiar așa s-a simțit. Tonalitatea bărbatului a fost precum un cablu electric care mi-a trecut prin cap.
Mi-am dus mâna la ochi și am privit în direcția mării. Valurile erau mici, inofensive chiar, și se spărgeau leneș la mal. Nimic ieșit din comun, în afară de...
- Să-l ajute cineva! a strigat o femeie din stânga mea.
Iar atunci am văzul. Printre oamenii care încremeniseră în apă am văzut un bătrânel – sau ce mai rămăsese din țeasta lui goală – înecându-se în spatele geamandurii. Reacția mi-a fost instantanee. Am pornit spre apă, aruncând perdele de nisip în stânga și dreapta. Micile pietricele erau fierbinți, dar abia dacă simțeam. Am pășit într-un val care s-a spart pe coapsele mele, trimițându-mi sute de săgeți înghețate în corp. Mi-am strâns buzele și am continuat să alerg, lipăind prin apă. Am înotat încet, căci frigul mă încetinea, dar, în ciuda oamenilor încremeniți ca niște statui de ceară, am ajuns primul la bătrânelul scufundat. Se ținea cu o mână de geamandură, în timp ce cealaltă era pierdută prin adâncuri. L-am apucat de subsoară și l-am ridicat la lumina zilei. Acesta a înghițit o gură mare de aer și, în acel moment, mi-am dat seama că avea să fie bine. Părea zdravăn pentru vârsta lui.
Ulterior, am ajuns la mal și mi-a mulțumit pentru ajutor. Ar fi putut să dea colțul în acel moment, din cauza durerii musculare provocată de boala de care suferea (nu mi-a spus niciodată care era numele acesteia). Dar nu-mi păsa de problema aia. Eram bucuros că reușisem să salvez viața unei persoane. Mi-a mulțumit din nou, iar eu m-am întors la șezlongul meu. Când am ajuns acolo, ghiozdanul stătea aruncat într-o parte, iar portofelul și gustările lipseau. Doar cartea rămăsese neatinsă.
Explicație: