O compunere cu amintiri din copilăria ta care sa aibă și umor!!Rapid vă rog!!Mulțumesc anticipat!!
Răspunsuri la întrebare
Iata ca a venit si concursul de fotbal intre scoli. Toata lumea s-a adunat pe teren pentru a vedea meciul dintre scoala noastra si cealalta scoala de cartier. Toti sunt nerabdatori, striga si ii incurajeaza pe tinerii nostri fotbalisti care au iesit pe teren la incalzire.
Incepe meciul. Cateva pase scurte, doua driblinguri si deschidem scorul. Tribuna izbucneste in urale. Bucurie de nedescris. Jucatorii se relaxeaza si ceilalti egaleaza. Meciul devine tot mai strans. Ratari, pase gresite, mingea nu vrea sa intre in poarta. Lovitura libera. O mare sansa de gol. Capitanul echipei suteaza si ... mingea ii vine in fata profesorului de sport care arbitreaza si ii zboara ochelarii cat colo. Hohote de ras in tribuna si pe teren. Profesorul strange cioburile si meciul continua. In final ambitia si daruirea jucatorilor nostri aduce victoria.
Îmi amintesc zâmbind când ne jucam de-a v-ați ascunselea și căutam cel mai ascuns loc si de fiecare data ieșeam plină de ciulini pe haine si in par ,de asemeni aveam echipa mea cu care mergeam pe dealuri și pe camp pt a încerca primii struguri sau primele fructe coapte,bineînțeles mergeam pe furiș .
Uneori bunicul meu încerca sa ma ia cu el sa-l mai ajut la treburi când considera el ca e ceva ușor iar eu ca un copil dornic de joaca și niciodată de munca fugeam și ma ascundeam sa nu ma găsească ,ca deh ma punea la munca,iar el amuzat fiind ma cauta și nu știu cum făcea ,de fiecare data ma găsea și îmi dubla munca ,iar fugeam și iar ma găsea.Mergeam la gârla din sat și neștiind sa înot ma tăvăleam doar in clisă și noroi și când ajungeam acasă bunica mea își punea mâinile in cap și zâmbea printre cuvintele de cearta care mi le adresa.