O POEZIE DE V. ALECSANDRI DIN VOLUMUL PASTELURI.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
3
Toamna ţesătoarede Vasile Alecsandri Toamna mândră, harnică
Şi de bunuri darnică
A-mpărţit a ei comori:
Frunza-i dat-au vântului,
Iar roada pământului
Dat-o au la muncitori.
Dat-au in pentru ştergare
Şi porumb pentru coşare
Plin de ţinte aurii,
Şi toţi strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunţi şi cumătrii.
Dat-au încă pentru coasă
Iarba-i verde şi frumoasă
Care-n mai au înflorit;
Şi-a ei păsări cântătoare,
Şi-a ei şiruri de cocoare
Tainicului Răsărit.
Ş-au rămas, sărmana, goală,
Pe când viforul se scoală
Aducând gerul de an!
Ce-a să facă ea la iarnă?
Norii vin ca să aştearnă
Pe câmpii un lung troian.
Vai de ea! Ce-a să devie
Sub cumplita vijelie
Care suflă oţerit
Peste văile uscate,
Peste apele-ngheţate,
Peste codrul desfrunzit?
Dar nu-i pasă! Cât e soare,
Toamna, mândră ţesătoare,
Pune furca-n brâul ei,
Ca să toarcă şi să ţese
Pânză lată-n iţe dese
De-nvelit umerii săi.
Şi torcând de-a lungul trece
Peste brazda murgă, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de mătase
Pe pământ în urmă lasă
Mreji de raze argintii.
Câte lanuri, văi întinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-adună în caier,
Altele, pierdute-n aer,
Tainic, lin călătoresc.
Toamna grabnic le urzeşte,
Le-mpleteşte, nevedeşte,
Şi cu toate la un loc
Ea-şi lucrează o învelitoare
Ca să meargă-n şezătoare
Şi să ia parte la joc.
Iat-o în cămeşă albă,
Cu lefţi mari lucind în salbă,
Mari cât ochii săi căprii.
Trista iarnă-o pizmuieşte
Şi prin neguri o pândeşte
Descântând vrăjitorii.
Iar românul cu drag spune:
“Doamne! fă încă-o minune!
Scoate-o faţă-n calea mea,
Ca şi toamna harnică
Şi de suflet darnică,
Să-mi fac traiul meu cu ea!”
Şi de bunuri darnică
A-mpărţit a ei comori:
Frunza-i dat-au vântului,
Iar roada pământului
Dat-o au la muncitori.
Dat-au in pentru ştergare
Şi porumb pentru coşare
Plin de ţinte aurii,
Şi toţi strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunţi şi cumătrii.
Dat-au încă pentru coasă
Iarba-i verde şi frumoasă
Care-n mai au înflorit;
Şi-a ei păsări cântătoare,
Şi-a ei şiruri de cocoare
Tainicului Răsărit.
Ş-au rămas, sărmana, goală,
Pe când viforul se scoală
Aducând gerul de an!
Ce-a să facă ea la iarnă?
Norii vin ca să aştearnă
Pe câmpii un lung troian.
Vai de ea! Ce-a să devie
Sub cumplita vijelie
Care suflă oţerit
Peste văile uscate,
Peste apele-ngheţate,
Peste codrul desfrunzit?
Dar nu-i pasă! Cât e soare,
Toamna, mândră ţesătoare,
Pune furca-n brâul ei,
Ca să toarcă şi să ţese
Pânză lată-n iţe dese
De-nvelit umerii săi.
Şi torcând de-a lungul trece
Peste brazda murgă, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de mătase
Pe pământ în urmă lasă
Mreji de raze argintii.
Câte lanuri, văi întinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-adună în caier,
Altele, pierdute-n aer,
Tainic, lin călătoresc.
Toamna grabnic le urzeşte,
Le-mpleteşte, nevedeşte,
Şi cu toate la un loc
Ea-şi lucrează o învelitoare
Ca să meargă-n şezătoare
Şi să ia parte la joc.
Iat-o în cămeşă albă,
Cu lefţi mari lucind în salbă,
Mari cât ochii săi căprii.
Trista iarnă-o pizmuieşte
Şi prin neguri o pândeşte
Descântând vrăjitorii.
Iar românul cu drag spune:
“Doamne! fă încă-o minune!
Scoate-o faţă-n calea mea,
Ca şi toamna harnică
Şi de suflet darnică,
Să-mi fac traiul meu cu ea!”
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă