Question

Povestiti o legenda cunoscuta de voi.

Answer 1

În ziua de 24 iunie, în preajma solstițiului de vară, calendarul popular consemnează sărbătoarea cunoscută în Bucovina sub denumirea de Sânziene. Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătorile solare sunt praguri peste an, precum pragurile din viaţa omului, şi presupun ritualuri asemănătoare. Solstiţiile şi echinocţiile nasc scenarii şi făpturi mitice, acte de divinaţie şi propiţiere, taine şi poveşti ancestrale, deschizând porţile cerului. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră (zeița romană a vânătorii și a pădurilor) sau după micile flori de câmp galben-aurii cu miros dulce (sânziene). În sudul țării li se mai spune Drăgaice, Ziua Soarelui, Ursina, Amuţitul Cucului. La câteva zile după solstiţiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, când astrul se află la zenit, punctul cel mai înalt al boltei cereşti, vin Sânzienele, cu noaptea cea mai albă a dragostei şi ziua cea mai călduroasă a anului. Sărbătoare solară şi lunară totodată, Sânzienele sunt tributare focului, prin făcliile aprinse de feciori şi rotite după cum merge soarele pe cer, dar şi apei, prin ritualul scăldării în rouă, practicat de tinerele fete. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui, zeul suprem dătător de lumină, căldură și hrană. Megaliții din Munții Călimani, pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens, Munții Călimani fiind locul unde se desfășurau unele sărbători de vara din care au derivat, mai apoi, nedeile locale. Spre deosebire de Rusalii, care sunt frumoase şi rele, Sânzienele sunt frumoase şi bune. Trăiesc în cete, ascunse de ochiul omenesc şi îşi fac simţită prezenţa doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, când cerurile se deschid. Atunci plutesc în văzduh, dansează în poieni şi pe mal de ape, cresc bobul grâului, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. Tot ele apără copiii de boli, alungă grindina şi vijelia, înmulţesc păsările cerului şi animalele pământului. Femeilor le aduc prunci frumoşi şi sănătoşi, iar fetelor mari, ursitul. Dacă oamenii sunt răi, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc pe măsură: provoacă secetă, iau înapoi leacul plantelor, mirosul florilor, fertilitatea femeilor, puterea bărbaţilor, rodul pământului… Cu toate acestea, Sânziana, Drăgaica, este mai mult iubită decât temută, i se pronunţă fără frică numele, iar atunci când este invocată, ţăranii o cheamă în felurite chipuri: Regina Holdelor, Doamna Zânelor, Doamna Căluşarilor, Stăpâna Surorilor, Mireasă, Împărăteasă…